Antena Meniu Search
x

Curs valutar

30.000 de infecţii raportate anual în sistemul medical. Rafila explică de ce bacteriile sunt o prezenţă cotidiană în spitalele din România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că la nivel naţional s-au raportat anual circa 30.000 de infecţii asociate asistenţei medicale, ceea ce înseamnă aproape 1,3% din totalul cazurilor externate, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 04.11.2022 , 17:16

30.000 de infecţii raportate anual în sistemul medical 30.000 de infecţii raportate anual în sistemul medical - Profimedia Images/Hepta

"În România, faţă de ceea ce există în multe alte ţări, mai ales din nordul Europei, aceste bacterii multirezistente sunt o prezenţă cotidiană inclusiv în unităţile spitaliceşti pentru că şi consumăm foarte multe antibiotice. În România în mod tradiţional, şi lucrul acesta se întâmplă şi în alte ţări din sudul continentului, există consumuri ridicate de antibiotice.

Locul doi în UE la consum de antibiotice

Ne aflăm pe locul doi la consum în Uniunea Europeană. Alte ţări afectate de aceste lucru sunt Cipru, Grecia, Italia. Implicit această utilizare neconformă a antibioticelor duce şi la nivele ridicate de rezistenţă, iar aceste bacterii produc infecţii invazive greu de tratat şi atunci trebuie să abordăm ambele probleme concomitent. (...)

Articolul continuă după reclamă

La nivel naţional avem acum raportate circa 30.000 de infecţii anual. Asta înseamnă undeva în jur de 1,3% din totalul cazurilor externate. Media Uniunii Europene este de 7%", a spus Rafila, cu prilejul celei de-a XV-a Conferinţe Naţionale de Microbiologie şi Epidemiologie.

Pe acelaşi subiect

El a afirmat că o Strategie naţională şi un Plan naţional privind rezistenţa la antibiotice şi privind infecţiile asociate asistenţei medicale urmează să fie aprobate de către Guvern.

"Important este că avem în sfârşit o Strategie naţională şi un Plan naţional de acţiune în aceste domenii. Ele urmează să fie aprobate de către Guvernul României. Ele sunt realizate din punct de vedere profesional.

Acum sunt validate de către comisii specializate şi în scurt timp o să avem şi în România aceste două instrumente care sunt programatice. dar care permit unităţilor sanitare să introducă politici care să limiteze consecinţele infecţiilor şi ale rezistenţei la antimicrobiene", a spus demnitarul. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » 30.000 de infecţii raportate anual în sistemul medical. Rafila explică de ce bacteriile sunt o prezenţă cotidiană în spitalele din România