Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şefa Parlamentului European, vizită de două zile în România. Roberta Metsola are întrevederi cu Legislativul, dar şi cu tinerii studenţi de la Drept

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, vine astăzi în România. Va susține un discurs în Parlament, dar va avea şi întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedinţii celor două camere din Legislativ. Vizita ei are loc în plin scandal de corupţie la Parlamentul European şi la scurt timp după votul împotriva României în procesul de aderare la Schengen. Preşedinta Parlamentului European este una dintre cele mai mari susţinătoare ale României în Schengen şi a declarat că este "extrem de dezamăgită" de decizia din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne al UE care a respins aderarea ţării noastre şi a Bulgariei. 

de Redactia Observator

la 19.12.2022 , 14:16

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, face o vizită de două zile în România, iar luni se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi se va adresa Parlamentului. Marţi, Metsola va participa la un dialog cu tinerii, la Facultatea de Drept din Bucureşti, potrivit news.ro.

Potrivit programului oficial, luni, la ora 14.30, Roberta Metsola va fi primită de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Cei doi au programate convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale, iar la final declaraţii de presă comune.  

Ulterior, de la 15.55, Roberta Metsola se va întâlni, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă.  

Vezi și

Metsola se va adresa parlamentarilor români

Pe acelaşi subiect

De la ora 17.00 va fi primită de către preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, iar de la 17.30 de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. De la ora 18.00, Metsola va participa la şedinţa de Plen Reunit a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se va adresa parlamentarilor români.  

Vor mai lua cuvântul Alina Gorghiu, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.  

În cursul zilei de marţi, Biroul Parlamentului European în România în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureştiului va organiza evenimentul "Împreună suntem Europa", un dialog al tinerilor cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola. 

Dezbaterea va fi găzduită de Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi va avea loc începând cu ora 10:20.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Şefa Parlamentului European, vizită de două zile în România. Roberta Metsola are întrevederi cu Legislativul, dar şi cu tinerii studenţi de la Drept