România vulnerabilă în faţa valului 5 fără certificatul verde la muncă. De ce se tem autorităţile şi cum arată planul de luptă cu Omicron
România nu scapă de valul 5 al pandemiei de COVID-19, iar estimările nu sunt deloc încurajatoare pentru anul viitor. Specialiştii în sănătate spun că vârful ar putea fi atins în 31 de zile şi ca ar trebui să ne aşteptăm la peste 25.000 de cazuri pe zi.
Acest val va fi generat, în special, de tulpina Omicron, care, potrivit estimărilor, va deveni dominantă la noi în ţară în ianuare, iar la sfârşitul lunii vom vorbi deja despre transmitere comunitară. Alexandru Rafila a spus că atunci când în România rata de reproducere a infecţiei se va apropia de 1 probabil se va putea discuta de începutul valului 5 al pandemiei, precizând că, marţi, rata de reproducere era de 0,91. Ministerul Sănătăţii a făcut scenarii pentru impactul asupra sistemului sanitar iar la vulnerabilităţi a trecut întârzierea adoptării certificatului verde la locul de muncă, nerespectarea carantinei de cei întorşi în ţară de sărbători, jumătate dintre ei nici nu au completat PLF-ul.
Planul de măsuri al Guvernului pentru gestionarea valului 5 în România
1. COORDONAREA ASISTENȚEI MEDICALE
✓ Înființarea la Ministerul Sănătății a Grupului de Managemement al Informațiilor Operative în Sănătate, GMIOS:
- Este oficial: Durata izolării și a carantinei se reduce la 10 zile în România
- Vârful valului Omicron ar putea fi atins în 31 de zile, “cu 25.000 de cazuri pe zi sau mai multe”, estimează INSP
- Rafila: "Dorim să evităm un lockdown. În valul 4, sistemul de sănătate al României a fost depăşit". Planul de...
▪ coordonarea alocării resurselor de asistență medicală pentru pacienții COVID-19, dar și pentru cei cu alte patologii;
▪ evidență în timp real a capacității ATI în spitalele din România.
✓ Înființarea la nivel județean a unor structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești (Prefect, reprezentant al CJ, DSP, manager/director medical de la spitale).
✓ Noi planuri de comunicare între structurile medicale, respectiv de informare între acestea și populație:
▪ lista centrelor de testare si de evaluare din fiecare județ va disponibilă
pe site-ul Ministerului Sănătății și pe cele ale DSP-urilor;
▪ pachet de informații și recomandări accesibile detaliate pentru pacienții infectați cu COVID-19.
2. EXTINDEREA CAPACITĂȚII DE TESTARE ȘI A ROLULUI ASISTENȚEI MEDICALE AMBULATORII
✓ Creșterea rapidă a capacității de testare (introducerea decontării testelor pe bază de antigen la nivelul cabinetelor medicilor de familie).
✓ Organizarea și operaționalizarea la nivel local a centrelor de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii
✓ Crearea centrelor de evaluare pentru pacienții cu forme medii care au factori de risc (evaluare biologică și imagistică în vederea administrării de tratament antiviral în ambulatoriu).
✓ Realizarea Ghidului de recomandări pentru monitorizare, evaluare, tratament și asistență medicală ambulatorie (inclusiv prescrierea de medicamente antivirale)
✓ Dezvoltarea asistenței medicale prin consultări și parteneriat cu organizațiile medicilor de familie și cu CMR.
3. CREȘTEREA SIGURANȚEI PACIENTULUI ȘI A CAPACITĂȚII DE RĂSPUNS
✓ Creșterea siguranței pacientului în spital. Managerii de spital sunt obligați să dispună:
▪ verificarea și remedierea deficientelor circuitelor electrice și a instalațiilor de oxigen;
▪ asigurarea capacităților de oxigen necesare în perioada de vârf pandemic;
▪ semnalarea către Ministerul Sănătății a problemelor majore.
✓ Asigurarea numărului de paturi alocate pentru pacienții COVID cu formă medie la 20%, cu o flexibilizare până la 30%.
✓ Creșterea în bugetul pentru anul 2022 a resurselor pentru secțiile ATI (cu 65% mai mult față de 2021). În prezent, sunt complet funcționale la nivel național 2.805 paturi ATI (pentru pacienți COVID-19 și cu alte patologii).
✓ Suplimentarea numărului de spitale care beneficiază de finanțare suplimentară prin programul „Acțiuni Prioritare ATI”, în scopul creșterii capacității de răspuns a sistemului medical (de la 116 la 128 unități ATI pentru adulți)
4. TRATAMENT ACCESIBIL ȘI ADAPTAT NOILOR RESURSE TERAPEUTICE
✓ Adaptarea protocolului de tratament al pacienților COVID-19, cu includerea medicamentelor antivirale în tratamentul ambulatoriu.
✓ Crearea unui mecanism instituțional pentru asigurarea în centrele de evaluare a tratamentului antiviral oral și a anticorpilor monoclonali.
✓ Extinderea tratamentului antiviral ambulatoriu, inclusiv cu medicamentele inovative: Paxlovid, Molnupiravir.
✓ Monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente (antivirale, antiinflamatorii și imunomodulatoare, anticorpi monoclonali) la nivelul spitalelor și transmiterea nevoilor către Ministerul Sănătății, pentru achiziții și alocări rapide.
5. TRATAMENT DE CALITATE
6. COMUNICARE ȘI PARTENERIATE
✓ Elaborarea de instrumente de comunicare vizuale pentru populație, referitoare la COVID-19.
✓ Revitalizarea campaniei de vaccinare prin creșterea ponderii informării realizate de către profesioniștii din sănătate și persoane cu mare autoritate profesională.
✓ Pachete de informații adaptate pentru populație diseminate la nivelul instituțiilor publice (MS, INSP, DSP), prin organizațiile de pacienți și cele profesionale medicale.
✓ Înființarea Comitetului consultativ „Parteneri pentru Sănătate” pentru îmbunătățirea accesului la asistența medicală (reprezentanți ai organizațiilor de pacienți, organizații cu activitate relevantă în domeniu).
✓ Consultări periodice cu reprezentanții cultelor religioase, agenților economici, organizațiilor profesionale și sindicatelor (mecanism decizional incluziv) privind deciziile de sănătate publică.
7. RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE
✓ Vaccinarea previne formele severe și decesele, respectiv reduce transmiterea virusului către alte persoane.
✓ Este vitală respectarea măsurilor de distanțare, igienă personală, portul corect al măștii.
✓ Testați-vă înaintea contactului apropiat cu persoane vulnerabile nevaccinate!
✓ Testați-vă la primele simptome și declarați imediat rezultatul pozitiv al testării!
✓ Discutați imediat cu medicului de familie pentru testare și îndrumare!
✓ Nu vă tratați cu antibiotice împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19!
✓ Nu vă tratați cu antivirale, care pot fi toxice, dacă nu vă sunt recomandate de medic!
✓ Dotați-vă cu termometru și pulsoximetru pentru a vă monitoriza starea de sănătate, dacă sunteți pozitiv COVID-19!
8. RECOMANDĂRI PENTRU INSTITUȚIILE PUBLICE ȘI PRIVATE
✓ Efectuați triajul zilnic al angajaților!
✓ Monitorizați permanent starea de sănătate a angajaților. E mai ieftin să previi decât să ai colegi bolnavi!
✓ Organizați programul de lucru decalat, pentru a evita aglomerarea spațiilor comune.
✓ Încurajați munca la domiciliu (telemuncă).
✓ Puneți la dispoziția angajaților măști, dezinfectante și asigurați curățenia și aerisirea periodică a spațiilor de lucru.
✓ Încurajați vaccinarea angajaților.
✓ Revizuiți Planul de continuare a activității (Bussines Continuity Plan) pentru limitarea efectelor absenteismului masiv.
Evoluția potențială a pandemiei în România. Impactul răspândirii variantei Omicron
Situația actuală: vulnerabilități
• Aproximativ 60% din populația vulnerabilă a României este nevaccinată.
• Numai 25% dintre persoanele vaccinate au efectuat doza booster.
• Lipsa intrumentelor de control al răspândirii îmbolnăvirilor (urmărirea contacților) prin necompletarea PLF de către aprox 50% dintre călătorii sosiți din state puternic afectate de tulpina Omicron
• Nerespectarea măsurilor de carantinare de un procent important de persoane sosite în această perioadă.
• Întârzierea adoptării legislației referitoare la introducerea pentru o perioadă limitată a certificatului electronic COVID-19, ca măsură de limitare a răspândirii bolii.
Concluzie: există o populație receptivă numeroasă, iar riscul este dublat de răspândirea masivă a tulpinii Omicron
Evoluție potențială a pandemiei în trimestrul I al anului 2022
Impactul tulpinii Omicron
• Chiar în condițiile măsurilor non-farmaceutice implementate în prezent, este posibil ca, după jumătatea lunii ianuarie 2022, Omicron să depășească 50% din totalul săptămânal al probelor secvențiate la nivel național.
• Transmisibilitatea foarte ridicată, cuplată cu o protecție scăzută oferită de schema completă de vaccinare împotriva infecției, va duce la posibilitatea infectării unui număr însemnat de persoane într-o perioada scurtă de timp.
• Acest fapt va avea efecte directe și indirecte asupra capacității de răspuns a sistemului sanitar.
a) Impactul direct
• Posibilitatea mai rapidă de infectare a persoanelor susceptibile nevaccinate din grupele de vârstă de peste 60 de ani.
• Chiar și în situația în care severitatea variantei Omicron va fi mai redusă decât cea a variantei Delta, capacitatea de răspuns a sistemului sanitar va fi suprasolicitată, cel puțin la nivelul înregistrat în valul precedent, din luna octombrie 2021.
b) Impactul indirect
• Infectarea masivă poate determina absenteismul de la locul de muncă a personalului sanitar.
• Deși simptomatologia este posibil să fie absentă sau minimă în rândul personalului sanitar vaccinat, testarea pozitivă va duce la izolarea acestora la domiciliu.
• Posibila răspândire rapidă nosocomială în secțiile de spital non-covid și în centrele rezidențiale de îngrijire a bătrânilor.
Scenarii de impact asupra sistemului sanitar
1. Rata de creștere a numărului de cazuri 10% zilnic:
• > 5% din cazuri necesită internare în secții
• 10% din cazurile din secții necesită internare la ATI;
2. Rata de creștere a numărului de cazuri 6% zilnic
• > 20% din cazuri necesită internare în secții;
• 10% din cazurile din secții necesită internare la ATI;
3. Rata de creștere a numărului de cazuri 10% zilnic
• > 20% din cazuri necesită internare în secții;
• 1 din 8 din cazurile din secții necesită internare la ATI
*Severitatea mai crescută pentru scenariile 2 și 3: 20% internați este luată în calcul datorită acoperirii vaccinale insuficiente la grupele de vârsta 60+
Impact spitalizare pe secțiile spitalelor
Este posibil ca nivelul maxim de încărcare a sistemului sanitar să fie atins între 27 și 41 de zile de la începutul Valului V.
Impact spitalizare pe secțiile ATI
Este posibil ca nivelul maxim de încărcare să fie atins între 20 și 33 de zile de la începutul Valului V