Video Klaus Iohannis anunţă că România îşi va dezvolta capacităţile militare: "Riscurile şi ameninţările s-au amplificat, trebuie să fim foarte pregătiţi"
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul vizitei de miercuri la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii, că sunt evidente "tendinţele de revenire la politica de forţă şi de contestare a actualei ordini internaţionale liberale, precum şi a arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece", iar în astfel de condiţii, "trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a contracara acţiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu în spaţiul cibernetic".
"Tocmai am încheiat vizita la această bază aeriană situată în inima Transilvaniei, una deosebit de importantă pentru Armata României. Mi-au fost prezentate câteva tipuri de aeronave cu care sunt dotate Forţele noastre Aeriene şi am avut discuţii foarte bune, foarte aplicate despre capacităţile tehnice şi pregătirea acestor aeronave şi ale forţelor care sunt prezente aici. Mă bucur să constat că avem rezultate concrete ale procesului de modernizare a Forţelor Aeriene, dar şi a Forţelor Terestre, două componente de bază ale armatei noastre. România a luat primele măsuri pentru modernizarea forţelor armate încă de la începutul anului 2015, odată cu semnarea acordului politic pe care l-am iniţiat şi prin care am decis atunci alocarea a 2% din PIB pentru Apărare pentru o perioadă de cel puţin 10 ani. De atunci, în concordanţă cu deciziile asumate de România în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, am făcut eforturi continue pentru a avea echipamente cât mai performante şi pentru a optimiza pregătirea structurilor militare prin exerciţii, tot mai complexe, inclusiv în format aliat”, a afirmat Klaus Iohannis cu prilejul vizitei la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii, judeţul Cluj.
El a vorbit şi despre reacţia fermă şi consecventă a României pentru consolidarea solidarităţii şi a unităţii NATO.
"Actualul context din vecinătatea noastră directă dovedeşte, o dată în plus, că aceste măsuri erau necesare: parcurgem o perioadă extrem de tensionată, în care riscurile şi ameninţările la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice, inclusiv a securităţii României, s-au amplificat. Sunt evidente tendinţele de revenire la politica de forţă şi de contestare a actualei ordini internaţionale liberale, precum şi a arhitecturii europene de securitate, construite după Războiul Rece. În aceste condiţii, trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a contracara acţiunile agresive, inclusiv de tip hibrid, de exemplu în spaţiul cibernetic. România acţionează ferm şi consecvent pentru consolidarea solidarităţii şi a unităţii NATO, iar relaţia transatlantică reprezintă un element principal de susţinere a coeziunii aliate. Din această perspectivă, angajamentul intensificat al Statelor Unite ale Americii în Europa sporeşte consistenţa şi credibilitatea efortului colectiv aliat de descurajare şi apărare în spaţiul euroatlantic, confruntat, în prezent, cu ameninţări semnificative în partea de Est a Europei. Acest context de securitate confirmă necesitatea unei prezenţe mai consistente a NATO, a Statelor Unite şi a altor aliaţi în regiunea Mării Negre, pentru a asigura o postură consolidată de descurajare şi apărare, aşa cum am susţinut în mod repetat", a mai spus şeful statului.
Preşedintele României a reiterat aprecierea s deosebită "pentru deciziile anunţate foarte recent ale preşedinţilor Biden şi Macron privind desfăşurarea de forţe militare în România, contribuţii extrem de relevante la efortul comun de descurajare şi apărare în sudul Flancului Estic, la Marea Neagră şi, în acelaşi timp, expresie a solidarităţii şi angajamentului acestor parteneri strategici ai României pentru securitatea noastră".
- O nouă alianţă la orizont? Putin și Xi tot mai apropiați în timp ce relațiile cu Occidentul sunt tot mai reci
- România, descoperită la Marea Neagră în cazul unui conflict cu Rusia. Nave puţine, vechi şi slab dotate...
- Klaus Iohannis i-a transmis preşedintelui ucrainean că sunt inacceptabile încercările de recreare a unor "sfere...
"Am fost, în toată această perioadă, şi suntem în contact strâns la nivel diplomatic, operaţional şi tehnic pentru stabilirea detaliilor şi datelor exacte ale desfăşurării unităţilor militare americane şi franceze în România şi, fără îndoială, vor urma curând anunţuri concrete în acest sens. În ceea ce ne priveşte, România este hotărâtă să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze în continuare capabilităţile militare, conform angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În acelaşi timp, vom acorda şi pe mai departe o atenţie sporită creşterii capacităţii operaţionale a tuturor structurilor militare, atât prin efort naţional, cât şi în context multinaţional. Continuarea eforturilor strategice ale României pentru garantarea integrităţii teritoriale şi securitatea cetăţenilor, precum şi pentru acordarea de sprijin statelor aliate şi partenere, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate, constituie o prioritate a politicii externe şi de securitate a ţării noastre. Totodată, creşterea rezilienţei, atât la nivelul structurilor militare, cât şi la nivelul instituţiilor publice şi al societăţii în ansamblu reprezintă o direcţie principală de acţiune subsumată implementării Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării", a completat preşedintele Klaus Iohannis.
Acesta a mai precizat că "Armata României este o instituţie fundamentală a statului, întotdeauna dedicată apărării independenţei, integrităţii şi suveranităţii naţionale a României".
"Valorile morale pe care se bazează forţa combativă a acesteia – onoare, patrie şi datorie – constituie fundamentul misiunii fiecărui militar. Forţelor Aeriene le revine un rol major în consolidarea capacităţii de apărare a ţării noastre, fiind capabile să execute misiuni complexe de apărare a spaţiului aerian al României, precum şi să efectueze misiuni de transport aerian la mare distanţă. Noile tipuri de avioane intrate în dotarea Armatei, în special aeronavele F-16, permit executarea cu eficienţă ridicată a tuturor misiunilor specifice. Procesul de modernizare a Forţelor Aeriene nu se va opri însă aici, avem în vedere să achiziţionăm şi avioane de ultimă generaţie, F-35. Cetăţenii români vă apreciază pentru realizările dumneavoastră profesionale şi au un respect deosebit pentru patriotismul şi dorinţa de autodepăşire care vă caracterizează. Vă îndemn să vă pregătiţi şi în continuare cu aceeaşi tenacitate şi dăruire pentru nobila misiune de apărare a României. Vă doresc mult succes şi sănătate!", a conchis şeful statului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰