Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PSD vrea să cumpere aeronavă prezidenţială după ce Iohannis a mers cu un avion privat în Japonia

PSD vrea să cumpere aeronavă prezidenţială după informaţiile apărute în spaţiul public că preşedintele Klaus Iohannis a mers în vizita oficială din Japonia cu un avion privat închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet. Este nepermis ca România în anul 2023 să nu aibă la dispoziţia a statului o aeronavă, e de părere senatoarea PNL Alina Gorghiu. Consider că a venit momentul să luăm o aeronavă prezidenţială, spune Ciolacu care a mers împreună cu premierul Nicolae Ciucă în vizită în Japonia cu un avion de linie. Cred că şi statul român e necesar să aibă o aeronavă oficială, transmite şi Sorin Grindeanu. 

de Redactia Observator

la 08.03.2023 , 17:44

Preşedintele Klaus Iohannis continuă vizita oficială de trei zile în Japonia. Este prima deplasare a unui şef de stat român în Japonia în ultimii 20 de ani. Ocazie cu care, la Tokyo, a fost semnat şi un parteneriat strategic între cele două ţări. Acesta deschide calea către noi investiţii japoneze în România, cum ar fi energia nucleară. Între timp, au apărut şi imagini din interiorul avionului privat cu care cuplul prezidenţilal a zburat în Japonia. Aeronava, închiriată de statul român, are o capacitate de transport de numai 19 pasageri.

Site-ul BoardingPass care publică ştiri din domeniul aviaţiei a publicat pe Facebook imagini cu interiorul avionului şi după aterizarea pe aeroportul Haneda din Tokyo: "Acesta este interiorul Boeingului 737-900ER(BBJ) Global Jet cu care președintele României călătorește în Japonia și Singapore. Capacitatea sa de transport este de numai 19 pasageri. Cu acest avion, președintele țării a călătorit pe ruta București - Sibiu - Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023. Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloții ai efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan). Durata zborului dintre București și Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu și Baku a fost de două ore și 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore" potrivit BoardingPass. 

Grindeanu: Cred că e necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii.

Pe acelaşi subiect

"O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia - n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva", a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi "toată lumea a fugit de aşa ceva", pentru că nu au vrut să fie li se reproşeze astfel de cheltuieli.

"Eu cred că e necesară această cheltuială. (...) În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cum vorbeam mai devreme, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider că - sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat - în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa", a afirmat acesta.

Grindeanu a precizat că pe vremea în care a fost premier a mers în vizite doar cu avioane Tarom.

Ciolacu: Eu cred că un stat de mărimea, de pretenţiile şi de poziţia României în interiorul UE şi NATO merită să aibă o aeronavă prezidenţială

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că a mers împreună cu premierul Nicolae Ciucă în vizită în Japonia cu un avion de linie şi a adăugat că România "merită să aibă o aeronavă prezidenţială".

Ciolacu a fost întrebat dacă i se pare o cheltuială mare aceea făcută de preşedintele Klaus Iohannis pentru vizita sa în Japonia, pentru care a închiriat o aeronavă privată.

"Nu pot comenta un lucru pe care l-a făcut instituţia prezidenţială şi preşedintele României. Nu cred că este treaba mea şi sunt ferm convinsă că domnul preşedinte o să dea explicaţiile pe care o să le cereţi. Nu ştiu despre aeronavă, dacă acea aeronavă pe care am văzut-o şi eu în presă, despre ea este vorba, nu ştiu nici unde a aterizat sau unde a plecat, nu ştiu nici cât a costat ca să pot să comentez. Ce vă pot spune eu, din experienţa mea comună cu domnul prim ministru Nicolae Ciucă, atunci când am făcut deplasarea în Japonia am fost cu o aeronavă de linie. Asta a fost decizia pe care am luat-o împreună", a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă a fost o călătorie confortabilă, Ciolacu a spus: "A fost un zbor cum zboară toată lumea. Nu poate să fie confortabil când zbori 8 ore pe un scaun. Cum şi restul din avion a suportat, am suportat şi noi". Liderul PSD a mai spus că a venit momentul ca statul român să aibă o aeronavă prezidenţială.

"Ce ne dorim de la România în viitor? Ne dorim o Românie normală, în care preşedintele statului are o aeronavă şi, cu demnitate, reprezintă România, pentru că este preşedintele pe care noi l-am ales, nu neapărat cu votul nostru, dar majoritatea a ales acest preşedinte? Eu cred că un stat de mărimea, de pretenţiile şi de poziţia României în interiorul UE şi NATO merită să aibă o aeronavă prezidenţială. Ca să înţelegem foarte clar - aeronavă prezidenţială nu înseamnă că merge numai preşedintele în deplasările externe, ci o aeronavă care se pune la dispoziţia statului român, unde cheltuielile sunt deschise. Aşa consider eu, că a venit momentul să luăm şi această decizie", a afirmat Marcel Ciolacu.

Alina Gorghiu: Niciun preşedinte de stat, într-o vizită oficială, nu merge cu avion de linie în Japonia

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat într-o intervenţie la Digi24, despre deplasarea în vizita oficială în Japonia a preşedintelui Klaus Iohannis cu o aeronavă privată, că niciun preşedinte de stat, într-o vizită oficială nu merge cu avion de linie în Japonia. "Este o notă populistă care cred eu că nu se justifică atunci când vorbim de o vizită atât de importantă", a mai spus ea, precizând că este nepermis ca România în anul 2023 să nu aibă la dispoziţia preşedintelui statului, a premierului, a statului român, o aeronavă oficială.

"Elementul care mie mi se pare cel mai important din acest tablou sau din această ştire şi anume că, în sfârşit, după 5 ani de discuţii bilaterale, de negocieri, de dialog purtat între România şi oficialii din Japonia, se semnează acest parteneriat strategic între România, una dintre puţinele ţări din Europa care are acest parteneriat strategic, cu Japonia, a treia cea mai mare economie a lumii, după SUA şi China", a spus Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a precizat că "sunt două modalităţi în care o vizită oficială a unui şef de stat poate să aibă loc în privinţa transportului, fie are o aeronavă privată statul respectiv şi asta se întâmplă în marea majoritate a statelor europene, statele au o aeronavă care aparţine statului şi cu care oficialii statului se deplasează în delegaţii oficiale. Varianta doi este cea despre care discutăm astăzi şi anume aceea în care şeful statului, premierul sau alţi oficiali închiriază aeronave. De multe ori se ia de la Tarom şi ştiu că preţurile au fost extraordinar de mari pentru acele aeronave închiriate".

"Nu am niciun fel de ezitare să vă spun că instituţia prezidenţială, ca întotdeauna, va face publice costurile acestei deplasări", a mai spus ea. "Niciun preşedinte de stat, într-o vizită oficială nu merge cu avion de linie în Japonia. Să mă iertaţi, dar este o notă populistă care cred eu că nu se justifică atunci când vorbim de o vizită atât de importantă. (..) Vă rog să îmi arătaţi vizite ale altor şefi de stat, în Japonia, cu avionul de linie?". a mai declarat Gorghiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » PSD vrea să cumpere aeronavă prezidenţială după ce Iohannis a mers cu un avion privat în Japonia