Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Klaus Iohannis, despre PNRR: Este proiectul unei generații, abordările politicianiste șubrezesc șansele de reușită

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, de reușita Planului Național de Redresare și Reziliență depinde cum va arăta viitorul societății, iar acest demers nu are culoare politică. "România post-pandemică este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil", a spus șeful statului.

de Redactia Observator

la 28.05.2021 , 14:01

"Suntem la mai bine de un an de la debutul pandemiei, care a însemnat în primul rând o criză sanitară fără precedent, dar și o economie masiv afectată. Am depășit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat, o dată în plus, cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase și de finanțări consistente în domenii esențiale.

Astăzi ne aflăm într-un moment în care știm că prin vaccinare și imunizarea majorității cetățenilor putem stopa această pandemie. De acum înainte, așadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice.

Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă.

Vezi și

România post-pandemică este țara în care, în sfârșit, se investește masiv în infrastructură, se dezvoltă rețeaua de spitale și se creează centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile.

Pe acelaşi subiect

România post-pandemică este țara cu școli sigure și dotate modern, cu laboratoare funcționale. Vom investi în rețele de școli verzi, eficiente energetic, precum și în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie și în învățământul dual.

România post-pandemică este țara cu administrație digitalizată, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic și bine dezvoltat, cu noi oportunități de afaceri. O țară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire și combaterea schimbărilor climatice.

Pentru a atinge toate aceste obiective, avem nevoie și de un plan coerent, și de bani. Din fericire, le avem pe amândouă, sub forma Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, așa-numitul PNRR, prin care vom accesa banii europeni atât de necesari pentru proiecte vitale dezvoltării României.

PNRR are două linii majore de acțiune: Investiții și Reforme. Unele nu pot funcționa fără celelalte pe termen lung, pentru că noi urmărim să stimulăm prosperitatea economică în mod durabil, prin locuri de muncă bine plătite pentru români.

29,2 miliarde de euro prin PNRR și alte zeci de miliarde de euro sunt disponibile pentru țara noastră în cadrul financiar 2021 - 2027. Vorbim, așadar, de foarte mulți bani aflați la dispoziția României, circa 80 de miliarde de euro.

Sumele, deși foarte importante, sunt relevante doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiții și reforme. Fie că vorbim de sănătate, de educație, de infrastructura de transport, energie, agricultură sau de administrație publică, aceste fonduri pot produce schimbări fundamentale în viața românilor, îmbunătățiri reale ale nivelului de trai.

Se pot finanța astfel reforme de care România are nevoie acută pentru a se dezvolta și moderniza. Este o șansă uriașă, pe care nu avem voie să o irosim", a declarat Klaus Iohannis. 

Șeful statului a afirmat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambițios, pe care îl susține, dar bucuria finalizării lui este doar o bucurie de etapă.

"Am făcut primul pas, unul important, dar adevărata provocare de acum începe, pentru că implementarea la timp a tuturor componentelor care alcătuiesc acest plan este absolut esențială. Vreau să fim foarte bine pregătiți pentru etapa cea mai importantă, și anume punerea lui în aplicare și finalizarea reformelor propuse.

Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziția țării noastre, putem construi proiectul unei generații, care să însemne schimbarea profundă a României. De reușita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societății noastre".

Președintele Iohannis a subliniat că PNRR nu are culoare politică, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Șeful statului a făcut un apel către politicieni "să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național".

"Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică, chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi și negociat intensiv la nivel european de actuala Coaliție de guvernare, o Coaliție care înțelege foarte bine care sunt nevoile de dezvoltare ale țării noastre și ce trebuie făcut pentru a ne atinge obiectivele.

Acest plan aparține României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să șubrezească șansele sale de reușită.

Acum este momentul ca toate forțele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național.

Fac un apel la guvernanți să continue demersurile, inclusiv cele de comunicare, astfel încât la nivel central să fie foarte clare procedurile pentru accesarea proiectelor și termenele pentru finalizarea reformelor.

Fac, totodată, un apel către primari, către autoritățile locale, ca imediat după aprobarea Planului de către Comisia Europeană să înceapă deja să pregătească și să identifice acele proiecte care se încadrează în condițiile cerute.

Este nevoie de mobilizarea tuturor instituțiilor statului, într-un efort administrativ la scară națională fără precedent.

Totodată, mediului de afaceri îi revine un rol deosebit de important, în special companiilor care vor fi implicate în proiectele majore de investiții din domeniile cheie ale Planului, precum infrastructura de sănătate, infrastructura de transport sau cea de energie.

Efortul conjugat al statului și al mediului privat se va vedea în următoarea perioadă nu numai în ceea ce privește proiectele din PNRR, dar și în absorbția fondurilor europene din programele operaționale pe care țara noastră le va accesa.

România post-pandemică nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil și de a fi mai bine pregătiți să depășim orice criză care poate apărea în viitor", a declarat Klaus Iohannis. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi făcut public integral în 2 iunie, a anunțat ministrul proiectelor europene Cristian Ghinea, precizând că România va fi printre puţinele state UE care publică întregul document. 

Programul de definitivare şi comunicare a PNRR este următorul:

  • 27-28 mai: negocieri tehnice cu Comisia
  • 28-30 mai: definitivarea textului, ţinând cont de ultimele negocieri
  • 31 mai: depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal şi pentru fiecare componentă.
  • 1 iunie: reunirea textelor într-un format pentru publicare
  • 2 iunie: publicarea integrală şi prezentarea PNRR către publicul larg şi jurnalişti.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis, despre PNRR: Este proiectul unei generații, abordările politicianiste șubrezesc șansele de reușită