Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PNL şi PSD s-au înţeles în privinţa veniturilor românilor. Cu cât cresc pensiile, salariile şi alocaţiile, de la 1 ianuarie 2022

Liderii PSD şi PNL nu s-au înţeles definitiv în privinţa cui dă primul premier sau care este structura Guvernului, însă surse Observator spun că în cadrul discuţiilor de joi seară s-au cristalizat măsurile pe partea socială: majorarea pensiilor, alocaţiilor şi salariului minim.

de Redactia Observator

la 19.11.2021 , 14:07

PNL şi PSD urmează să finalizeze, vineri, programul de guvernare, însă au fost stabilite deja majorările de venituri care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

Conform surselor Observator, pensiile vor creşte cu 10%, pensia minimă va ajunge la 1.000 de lei de la 800 cât e în prezent, iar persoanele cu pensii mici vor fi ajutate să treacă cu bine iarna.

Totodată, alocaţiile pentru copiii cu vârste între 0-2 ani vor creşte la 600 de lei, iar cele peste 2 ani la 243 de lei. În acelaşi timp, salariul minim va urca la 1554 lei net. 

Vezi și

Ce măsuri sociale sunt prevăzute în programul de guvernare PNL-PSD-UDMR

Pe acelaşi subiect

Programul de guvernare PNL-PSD-UDMR prevede că, de la 1 ianuarie 2022, pensiile vor creşte cu 10% iar pensia minimă va creşte de la 800 la 1000 de lei. Salariul minim va creste la 2.550 de lei de la 1 ianuarie, iar partidele au stabilit că 7% din PIB va fi alocat pentru investiţii, în bugetul pe anul viitor. 

S-a mai ajuns la un acord prin care pensionarii care au o pensie de până la 1.600 de lei vor primi în luna ianuarie un sprijin, o singură dată, de 1.200 de lei, pentru a suporta creşterile de preţuri la utilităţi. 

În plus, cei care au o pensie de peste 4.000 de lei vor plăti contribuţii pe sănătate de 10%. 

PNL şi PSD au ajuns la un acord şi în privinţa majorării alocaţiilor. Dacă iniţial PSD dorea ca alocaţile să crească cu 40%, conforma legii, s-a stabilit că această majorare este prea mare şi nu poate fi susţinută de la buget. Astfel, alocaţiile, pentru copiii între 0-2 ani, la ajunge la 600 de lei, iar pentru copiii peste 2 ani, la 243 de lei, începând din 1 ianuarie 2022. 

În programul de guvernare se mai specifică faptul că se va aloca a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » PNL şi PSD s-au înţeles în privinţa veniturilor românilor. Cu cât cresc pensiile, salariile şi alocaţiile, de la 1 ianuarie 2022