Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicolae Ciucă, pregătit să predea mandatul: "Voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare"

Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă a confirmat că rocada la șefia Guvernului se va produce, așa cum a fost înțelegerea între partide, însă nu se va întâmpla pe 25 mai, pentru că este zi de sărbătoare

de Redactia Observator

la 24.02.2023 , 21:20

Nicolae Ciucă, pregătit să predea mandatul: "Voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare” - Hepta/Mediafax/Eduard_Vinatoru

Nicolae Ciucă a spus că responsabilitatea, în aceste funcții temporare, este să se demonstreze că pe politicieni îi preocupă problemele românilor, că aceștia au pe agenda de lucru a guvernului subiecte de interes național.

Rocada premierilor, o chestiune de responsabilitate 

„La început, când am preluat guvernarea se spunea că o să reziste și guvernul ăsta 3-4 luni de zile. Iată suntem la un an și 3 luni și în continuare ne ne ținem de angajament și de acest lucru vorbesc și în partid și oriunde am ocazia, pentru că este foarte important. stabilitatea poitică a fost cea care ne-a garantat credibilitatea în fața investitorilor, în fața partenerilor. Este o chestiune de responsabilitate a noastră. Aici nu e vorba de Ciucă, de Marcel Ciolacu, nu este vorba nici despre PSD, nici despre PNL. Este vorba de Guvernul României. nu putem să ne permitem să ne jucăm cu stabilitatea țării”, a spus Ciucă, potrivit Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Premierul a spus că există un acord politic de care partidele din coaliție s-au ținut așa cum s-au angajat de la început și „la fel se va petrece și în momentul în care urmează să se întâmple schimbarea”.

„Schimbarea se va produce, toată lumea vorbeste de 25 mai, iar 25 mai este ziua Înălțării și Ziua Eroilor. Nu trebuie să rămânem ca o astfel de zi să fie acoperită de un eveniment politic. Și atunci așa cum am primit mandatul de la domnul președinte, la momentul oportun voi depune mandatul și voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare”, a precizat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă PNL îl va vota pe Marcel Ciolacu în funcția de premier, Nicolae Ciucă a spus că „toate deciziile le-am luat în partid. Atunci când am constituit coaliția am luat decizia în partid, decizia a în partid este să continuăm coaliția și cu Marcel Ciolacu pe scaunul de premier, PNL va vota guvernul din care face parte. Nu este vorba nici de Ciucă, nici de Ciolacu, aici este vorba de ce facem pentru țara noastră”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Nicolae Ciucă, pregătit să predea mandatul: "Voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare"