Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moment istoric pentru România şi Republica Moldova, în aşteptarea aderării vecinilor de peste Prut la UE. Maia Sandu: "Dorim să rămânem parte a lumii libere"

Pentru prima dată în istorie, Parlamentul României și cel al Republicii Moldova au avut astăzi o ședință comună. Principalul subiect de discuție a fost aderarea țării vecine la Uniunea Europeană, în condițiile în care Moldova e la un pas de a obține statutul de candidată. Şedinţa s-a încheiat cu nenumărate strângeri de mâini dar şi cu o horă a frăţiei în Palatul Republicii de la Chişinău. 

de Redactia Observator

la 18.06.2022 , 21:28

A fost veselie mare la Chişinău, unde aleşii celor două state s-au unit într-o horă românească, pe acordurile maestrului Gheorghe Zamfir şi a orchestrei "Lăutarii", dirijată de Nicolae Botgros. Şefii Parlamentului de la Bucureşti, Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, au dat mâna cu parlamentarii din republica Moldova şi au dansat minute bune. Toate acestea, ca să-şi arate bucuria după şedinţele şi declaraţiile comune din ultimele două zile. Solemnitatea momentului a fost marcată inclusiv printr-un moment de reculegere. "Este un moment istoric astăzi!"

Parlamentul României și cel al Republicii Moldova, prima şedinţă comună

"Astăzi, vocea poporului român este aceeaşi şi nu poate să fie ignorată de nimeni în Europa", a declarat Florin Cîţu. Circa 150 de aleşi români și moldoveni au participat la prima ședință comună a celor două Parlamente. Întâlnirea a fost deschisă de președintele Republici Moldova, Maia Sandu, care a mulțumit României pentru momentele în care a fost alături de țara pe care o conduce: "România a întins mereu o mână de ajutor oamenilor din Republica Moldova, fie că ne-a oferit motorină pentru agricultorii afectați de secetă sau a trimis echipe de medici care să-și susțină colegii din Moldova în lupta cu pandemia de COVID".

Vezi și

Acum, Republica Moldova are nevoie de sprijin şi pentru a adera la Uniunea Europeană. "Parlamentul României sprijină și solicită conferirea statutului de candidat la UE pentru Republica Moldova la următorul Consiliu European", a afirmat Marcel Ciolacu. "Noi ne dorim să devenim stat membru al UE cât mai repede, dar suntem conştienţi de transformările pe care trebuie să le facem, eforturi serioase în justiţie, îmbunătăţirea actului de guvernare, dezolvtarea economică. Am depus într-un context dramatic, este adevărat, pentru că ne dorim să fim auziţi că vrem să rămânem parte a lumii libere", a precizat Maia Sandu.

George Simion, blocat pe aeroportul din Chişinău

Marele absent de la acest eveniment a fost George Simion, liderul AUR, cel care azi noapte, deși a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova cu avionul în care se aflau și liderii Parlamentului, nu a fost lăsat să treacă de graniță fiind indezirabil din 2018. "Nu am voie să intru în Republica Moldova. O să stau aici, în aeroport, să mă uit cum zboară avioanele!", a declarat el. Liderul AUR și-a petrecut noaptea în aeroportul de la Chișinău, alături de poliţiştii de frontieră moldoveni și s-a întors în această dimineața la București. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Moment istoric pentru România şi Republica Moldova, în aşteptarea aderării vecinilor de peste Prut la UE. Maia Sandu: "Dorim să rămânem parte a lumii libere"