Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marcel Ciolacu ameninţă cu alegeri anticipate, după ce un lider PNL a spus că "rotativa premierilor" nu e un semnal bun când ai război la graniţă

Marcel Ciolacu a declarat, întrebat dacă îşi doreşte să fie premier din primăvara anului viitor, că acest lucru nu este pe dorinţe şi dacă vor considera colegii săi că e cea mai potrivită persoană pentru această funcţie, atunci va fi prim-ministru.

de Redactia Observator

la 13.02.2023 , 13:52

Marcel Ciolacu ameninţă cu alegeri anticipate Marcel Ciolacu ameninţă cu alegeri anticipate - Hepa / Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că pentru el este o onoare să fie prim-ministru, votul colegilor fiind însă cel care decide, şi a adăugat că singura variantă la "rotativa" prevăzută în protocolul cu PNL este cea a alegerilor anticipate.

"În primul rând, e o onoare să fii prim-ministru, nu e pe dorinţe. Dorinţa mea ţine de votul colegilor mei. Dacă colegii mei vor considera că eu sunt cea mai potrivită persoană să-i reprezint ca şi prim-ministru, eu o să fiu", a declarat Ciolacu, marţi, la Parlament, întrebat dacă îşi doreşte să fie premier din primăvara anului viitor.

Întrebat dacă PSD va da un premier, el a spus: "Categoric!".

Articolul continuă după reclamă

"Haideţi să nu comentez când se trezeşte vreunul pe plajă, prin vacanţă, să dea el vreo ştire la televiziuni. Protocolul este clar şi am anunţat. Dacă nu se face această rotativă, altă variantă decât alegeri anticipate nu există", a subliniat liderul PSD. 

Pe acelaşi subiect

Un lider PNL consideră că rotativa premierilor nu dă un semnal bun în preajma alegerilor

Reacţie vine şi în contextul în care liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru susţinea, referindu-se la problema rotativei din 2023, când funcţia de premier ar urma să fie preluată de PSD, că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, când ai război la graniţe, nu ar fi un semnal bun.

„România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei. Însă personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a explicat că rotativa de la conducerea Guvernului se va produce cu siguranţă şi a transmis că PNL îşi va respecta angajamentul şi obligaţiile asumate în cadrul coaliţiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Marcel Ciolacu ameninţă cu alegeri anticipate, după ce un lider PNL a spus că "rotativa premierilor" nu e un semnal bun când ai război la graniţă