Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din PNL: Pentru mine Partidul Naţional Liberal a murit, în pat cu PSD! Alianţa e o ruşine

Ludovic Orban şi-a făcut apariţia la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, în care s-a discutat rezultatul negocierilor cu PSD şi UDMR pentru guvernare, iar la final a anunţat că demisionează din partid şi că va începe un nou proiect politic, catalogând alianţa cu social-democraţii ca fiind "o ruşine, o alianţă împotriva naturii".

de Redactia Observator

la 22.11.2021 , 12:23

Ludovic Orban, fost preşedinte al PNL Ludovic Orban, fost preşedinte al PNL

UPDATE 12:20 - La finalul şedinţei PNL, Ludovic Orban a anunţat că îşi va da demisia din partid. "Astăzi, pentru mine PNL a murit, e adevărat, în pat cu PNL. Cine îşi imaginează că va putea vreodată să se reabiliteze este un naiv”, a spus Orban, la ieşirea din şedinţa PNL unde, spune el, 17 lideri de filiale au lipsit. 

Ludovic Orban a mai spus că PNL se va prăbuşi în sondaje, după ce şi-a negat întreaga istorie. ”E clar că e nevoie de un nou partid, PNL se va prăbuşi în sondaje, e nevoie de un nou partid care să contrabalanseze acest hipopotam. Se spune că răul are loc din cauza pasivităţii celor buni. Dacă astăzi cei 17 preşedinţi de filiale care nu ar fi votat acest ghiveci politic numit USR poate am fi reuşit să oprim acest ghiveci care e sfidarea.

Astăzi PSD a revenit la putere şi PSD practic va face legea de aucm înainte pe foarte mult timp. Îmi voi da demisia din PNL şi voi continuă să fac ceea ce am făcut de 30 de ani să îi reprezint pe oameni în mod onest cinstit pe toţi acei români care cred că adevărat într-un proiect al României. Astăzi PNL şi-a negat întreaga istorie. O majoritate fragilă care asculta de Iohannis a dus partidul într-o înfundătură”, a mai spus fostul preşedinte liberal. 

Articolul continuă după reclamă

Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal a votat pe 12 noiembrie cu o majoritate covârşitoare excluderea lui Ludovic Orban din cadrul partidului. Această propunere va merge spre Consiliul Naţional, undeva fi votată, iar rezultatul pus în aplicare. La finalul şedinţei, Ludovic Orban a declarat, vizibil afectat, că nu este plăcut ca după 31 de ani în care a construit o mare familie să vină nişte străini să dea foc la casă.

Pe acelaşi subiect

Ludovic Orban, despre alinaţa cu PSD

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a participat, luni, la şedinţa Biroului Politic al PNL. La sosirea la Vila Lac, Ludovic Orban a acuzat actuala conducere a partidului că execută comenzi venite de la Palatul Cotroceni şi a precizat că alianţa cu PSD este una ”contra naturii, făcută în dispreţul voturilor românilor”.

Orban a anunţat că, dacă se va decide alianţa cu PSD, în mod sigur va începe construcţia unui nou proiect politic. "Dacă se decide oficial guvernarea cu PSD aproape sigur voi începe un nou proiect, construcţia unei noi structuri pentru că la ora actuală toţi cetăţenii români care au votat PNL sau au simpatizat, chiar dacă nu au votat pe 6 decembrie în condiţii pandemice din vremea aceea, toţi cetăţenii care au o orientare de dreapta, de centru-dreapta, conservatoare, liberală, creştin-democrată, la ora actuală nu mai au reprezentare politică.

Conducerea PNL a dus practic PNL în poziţie de copie nereuşită a PSD. Practic, l-a readus la putere după ce eu m-am luptat, cu colegii de bună credinţă, să scoatem PSD de la butoane, de la putere, practic ei au realizat contraperformanţa de a readuce PSD la putere pentru o lungă perioadă de timp", a afirmat Orban.

Care este rolul lui Klaus Iohannis în alianţa PNL-PSD-UDMR

Ludovic Orban spune că alianţa liberalilor cu social-democraţii este "împotriva naturii" şi este o ruşine. "Colegii care acum se fac că sunt la conducerea partidului, că de fapt la conducerea partidului se execută comenzi venite de la Cotroceni, nici măcar nu cunosc statutul. Şi-au bătut joc inclusiv de instituţia preşedintelui, scoţându-l din negocieri, în condiţiile în care preşedintele partidului trebuie să conducă negocierile. E o ruşine, o alianţă împotriva naturii şi făcută în dispreţul cetăţenilor care ne-au acordat votul, oameni obişnuiţi", a spus Orban, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional care are loc la Vila Lac.

El a vorbit şi despre propunerea lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de prim-ministru. "Ciucă este membru al PNL de un an de zile. După părerea mea, un partid liberal care preţuieşte libertatea, proprietatea privată, drepturile şi libertăţile individuale, democraţia în general, accesul liber la justiţie şi toate celelalte lucruri nu poate susţine un om care toată viaţa a dat ordine sau a executat ordine. Democraţia înseamnă dialog, negociere, armonizare a intereselor publice, foarte mult timp şi energie consumate pentru a convinge oamenii, pentru că în democraţie nu se dau ordine, se adoptă legi, se iau decizii care sunt în conformitate cu voinţa oamenilor", a spus Orban.

Fostul preşedinte al PNL a susţinut că negocierile cu PSD au fost fără mandat şi a criticat rotativa premierilor, atrăgând atenţia că această înţelegere înseamnă că PSD va avea premierul în perioada alegerilor din 2024.

"Au fost negocieri fără mandat. A fost o bătaie de joc şirul de birouri executive şi de birouri politice naţionale în care nu s-a spus adevărul, inclusiv la ultima şedinţă singurul mandat care a fost dat a fost să se continue negocierile cu PSD. Acesta a fost singurul mandat, nu cum, nu în ce condiţii, pe ce elemente ale programului de guvernare. (...) Cum să câştige? Premierul în perioada alegerilor va fi premierul PSD. Această înţelegere cu PSD presupune că PSD va avea poziţia de premier în ultimul an jumătate din actuala legislatură, în special în anul 2024 când vor avea loc toate alegerile din România - alegeri europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare. (...) Negocierile sunt o ruşine şi niciun liberal care are scaun la cap nu poate să zică că au fost negocieri. Premierul nu mai e premier fără Secretariatul General al Guvernului, fără ministrul Finanţelor, premierul este lipsit de mâna dreaptă şi de mâna stângă, e premier în declaraţiile publice", a spus Orban.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a alăturat şi ea criticilor din PNL, supărarea ei manifestându-se însă după ce în cadrul negocierilor a rămas fără minister. Ea le-a transmis luni colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu, pe care îl acuză de minciuni şi căruia îi cere să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Ludovic Orban şi-a anunţat demisia din PNL: Pentru mine Partidul Naţional Liberal a murit, în pat cu PSD! Alianţa e o ruşine