Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iohannis, după ridicarea MCV-ului: "Avem confirmarea că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul luptei împotriva corupţiei"

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că Mecanismul de Cooperare Verificare s-a încheiat astăzi pentru ţara noastră, subliniind că avem confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 22.11.2022 , 20:02

”Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat astăzi pentru ţara noastră! Avem, aşadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei. Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aşa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană.”, a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis a felicitat Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Parlamentul şi instituţiile din sistemul judiciar

El a precizat că acesta e ultimul raport MCV pentru ţara noastră. ”De acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept”, a subliniat Iohannis. Conform preşedintelui, anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituţională le-a declarat constituţionale. ”România a demonstrat voinţă politică, dar mai ales o puternică susţinere a cetăţenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic şi pentru a relua rapid reformele, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esenţiale în primul rând pentru români. Cetăţenii au dreptul la un sistem de justiţie independent, funcţional, eficient, la o societate în care combaterea corupţiei şi integritatea sunt obiective pe deplin asumate”, a subliniat Klaus Iohannis.

Vezi și

El a felicitat autorităţile - Guvernul României, Ministerul Justiţiei, Parlamentul şi instituţiile din sistemul judiciar - pentru aceste rezultate şi şi-a exprimat aprecierea şi pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv. ”Mulţumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Preşedintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant şi pentru dialogul deschis. Dialogul a vizat, totodată, şi Comisia de la Veneţia, care a constatat recent că elementele esenţiale din pachetul legilor justiţiei respectă standardele europene. Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorităţi şi societate, trebuie să continue. Sunt convins şi încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate şi de altele, astfel încât independenţa şi eficienţa justiţiei, ca şi combaterea corupţiei să rămână constante ireversibile pentru România”, a conchis Iohannis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Iohannis, după ridicarea MCV-ului: "Avem confirmarea că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul luptei împotriva corupţiei"