Video În plină criză sanitară, PNL se joacă de-a guvernarea. Motivul pentru care liberalii insistă cu o variantă sortită eşecului
Liberalii să încăpăţânează să ceară vot pentru un guvern minoritar PNL- UDMR. Dar pentru premierul desemnat Nicolae Ciucă orice sprijin devine misiune imposibilă. După nouă zile de negocieri, nu a reuşit să securizeze voturile PSD sau USR. Iar Ludovic Orban îi încurcă şi el planurile: liberalii care i-au rămas fideli se retrag unul câte unul din grupul parlamentar. Nici măcar partenerii de la UDMR nu cred că Guvernul Ciucă are vreo şansă.
"Matematic, guvernul nu are şanse să treacă", a declarat Nicolae Ciucă. Şi totuşi, insistă. Cu deadline-ul la uşă, aseară, după o şedinţă scurtă la vila lac cu preşedintele Klaus Iohannis, liberalii au decis: nu capitulează nici în faţa PSD, nici a USR. Merg înainte cu un Guvern minoritar. După şedinţa de azi a conducerii PNL, Florin Cîţu, cel care are cel mai mult de câştigat din eşecul lui Nicolae Ciucă, s-a arătat încrezător în planul lui.
"Acest Guvern va trece, veţi vedea", spune Florin Cîţu. "Nu am să îmi depun mandatul", a declarat şi Nicolae Ciucă. Liberalii reciclează o parte din miniştri Guvernului Cîţu şi în Executivul condus de Ciucă. În plus, Cătălin Predoiu ar urma să se întoarcă la Palatul Victoriei în funcţia de ministru al Apărării. Ministerul Agriculturii îi va reveni deputatului Mircea Fechet. Transporturile sunt înmânate fostului ministru Marcel Boloş, iar la Sănătate ar urma să revină Nelu Tătaru. Senatorul Alina Gorghiu va fi responsabilă de Justiţie, iar vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău va prelua Ministerul Cercetării. Economia îi revine deputatului Florin Roman.
UDMR ar urma să aibă un minister în plus. Consiliera lui Kelemen Hunor, Hegedus Csilla (Hegheduş Cilo) ar urma să conducă Ministerul Investiţiilor. În rest, UDMR îşi păstrează portofoliile anterioare de la Dezvoltare, Mediu şi Sport şi nu îşi schimbă miniştri. Oricum, şi vicepremierul demis Kelemen Hunor nu crede că acest Guvern va trece. Nicolae Ciucă are nevoie de 234 de voturi ca să fie premier. Fără PSD sau USR nu are nici şansă.
Marţi, miniştrii propuşi de Nicolae Ciucă vor fi audiaţi în Parlament
"Cu certitudine, Partidul Social Democrat nu va vota un guvern minoritar", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. "USR nu va vota acest guvern minoritar. Această criză politică va continua", a declarat Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte USR.
PNL are oricum mai puţine voturi, după ce zece liberali în frunte cu Ludovic Orban au părăsit grupul parlamentar. Aşa că acum, Guvernului PNL-UDMR îi lipsesc 63 de voturi ca să treacă de Parlament. Pentru cele nouă zile de negocieri fără niciun rezultat şi un viitor eşec în Parlament, premierul desemnat dă vina pe mandatul limitat dat de liberali.
Marţi, miniştrii propuşi de Nicolae Ciucă vor fi audiaţi în Parlament şi miercuri se va da votul. Dacă nu primeşte votul de învestitură, Klaus Iohannis trebuie să cheme iar partidele la negocieri şi să numească un alt premier. Liberalii ar vrea să nu mai propună niciun nume şi să forţeze rămânerea lui Florin Cîţu la Palatul Victoria ca premier interimar până la primăvară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰