Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Roman, a treia minciună din CV. Universitatea Babeş-Bolyai spune că ministrul Digitalizării nu a luat licenţa acolo

Florin Roman continuă să fie subiect de discuţie şi controverse pe scena politică, şi nu pentru politicile inovatoare ale Ministerului Digitalizării. Acuzat că a plagiat lucrarea de disertație şi că şi-a pus în CV o carte care nu există, Florin Roman este acuzat că minte şi în privinţa licenţei obţinute la Babeş-Bolyai.

de Redactia Observator

la 15.12.2021 , 14:13

Florin Roman, în timpul audierilor pentru funcţia de ministru al Digitalizării Florin Roman este acuzat că a minţit în CV în privinţa unei cărţi scrise, a licenţei şi că a plagiat - Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Conform datelor prezentate în CV, Florin Roman susţine că este licenţiat de două ori în Economie, odată la Universitatea Babeş-Bolyai în Cluj, între 1992 şi 1996, şi apoi la Universitatea Athenaeum Bucureşti, între 2008 şi 2011. 

Cotidianul Libertatea a cerut celor două instituţii să confirme studiile efectuate de noul ministru al Digitalizării. Însă, surpriză! Universitatea Babeş-Bolyai a căutat şi a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul şi-a făcut studiile la un colegiu universitar din Alba Iulia, neacreditat, şi la UBB a dat doar un examen. Însă nu un examen de licenţă, ci mai degrabă de absolvire a colegiului, care i-ar fi oferit un titlu echivalent cu cel de "subinginer".

„Domnul Florin Roman a urmat studii universitare de scurtă durată în cadrul Colegiului universitar din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia. În anul 1996 a susținut examenul de absolvire a acestor studii la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe economice și, în urma susținerii examenului, i s-a eliberat o diplomă de absolvire și nu o diplomă de licență.  Examenul de absolvire se susține la finalizarea învățământului universitar de scurtă durată organizat în colegiile universitare, iar examenul de licență se susține la finalizarea învățământului universitar de lungă durată”, au declarat cei de la Babeş-Bolyai pentru Libertatea.

Articolul continuă după reclamă

Universitatea Athenaeum a confirmat că Florin Roman a urmat cursurile, dar cu un an devansat faţă de ce a scris ministrul în CV. 

Pe acelaşi subiect

USR cere demiterea lui Florin Roman. Reacţia premierului

UPDATE 14:10 - În urma acuzaţiilor aduse, Florin Roman şi-a dat demisia din funcţia de ministru, spunând că nu vrea ca nişte "neglijenţe din CV" să afecteze activitatea Executivului.

Liderul USR Dacian Cioloş i-a solicitat premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Florin Roman deoarece se dovedeşte a fi „un impostor mărunt”.

„Îi cer domnului prim-ministru Ciucă să îl demită de îndată pe ministrul Florin Roman, care se dovedeşte a fi un impostor mărunt, cu tot CV-ul falsificat. Felicitări ziariştilor de la Libertatea, care au descoperit că domnul Roman nu are nici licenţa trecută în CV la Universitatea „Babeş-Bolyai”, după ce au descoperit că nici vreo carte nu a scris şi a şi plagiat ordinar lucrarea de master”, a scris Dacian Cioloş, miercuri pe Facebook.

Acesta a adăugat că Florin Roman compromite funcţia de ministru al Cercetării, cu fiecare secundă cu cât este menţinut în acest post. „Domnule Ciucă, cu fiecare secundă cu care îl menţineţi în post, Florin Roman compromite iremediabil funcţia de ministru al Cercetării. Compromite ideea de meritocraţie şi competenţă pentru orice tânăr care şi-a făcut studiile cu trudă, pentru orice cetăţean normal din această ţară care nu a fentat şcoala. Daţi-l afară!”, a conchis Cioloş. 

Premierul Nicolae Ciucă declara că aşteaptă de la ministrul Florin Roman o clarificare privind acuzaţiile de plagiat şi ar putea lua o decizie în privinţa acestuia în funcţie de precizări.

“Imediat după ce în presă au apărut informaţii legate de lucrarea de disertaţie a ministrului Cercetării, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut lui Florin Roman să vină cu explicaţii publice. Mai departe, avem instituţii specializate şi organe abilitate care vor decide dacă lucrarea e plagiată sau nu”, susţin surse apropiate premierului Nicolae Ciucă.

Cum se apără Florin Roman de acuzația de plagiat

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman a răspuns, joia trecută, într-o postare pe Facebook, la acuzaţiile care i se aduc privind plagierea lucrării de masterat. El afirmă că ”plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu a făcut niciodată, drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa sa este nefondată”.

Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor.

Noul ministru al digitalizării a mai fost acuzat că şi-a trecut în CV şi lucrarea „Teoria sistemelor informaţionale”, despre care susține că a scris-o și a apărut la Editura Academiei Române, în 2006.

Potrivit Libertatea, lucrarea nu poate fi găsită nici la editură, nici la Biblioteca Naţională, iar ministrul susţine că nu a găsit-o nici acasă. Ministrul Digtalizării a scris pe Facebook că "se creează o confuzie între publicarea unei cărți și o lucrare de cercetare științifică, care poate fi publicată în literatura de specialitate".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Florin Roman, a treia minciună din CV. Universitatea Babeş-Bolyai spune că ministrul Digitalizării nu a luat licenţa acolo