Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Cițu, despre reacția șefului CFR după ce un tren cu copii a rămas blocat în câmp: Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii

Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, că este anormal "ca un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte", referindu-se la incidentul cu trenul blocat timp de aproape 9 ore într-un câmp, în care se aflau mai mulți copii care se întorceau din tabără. 

de Redactia Observator

la 29.07.2021 , 13:58

Florin Cițu, despre reacția șefului CFR după ce un tren cu copii a rămas blocat în câmp: Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii Florin Cițu, despre reacția șefului CFR după ce un tren cu copii a rămas blocat în câmp: Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii

Două trenuri au stat mai bine de nouă ore blocate în câmp, după furtunile din noaptea de miercuri spre joi. Într-unul dintre trenuri se aflau zeci de adolescenţi care se întorceau din tabără de la Costineşti. Copiii au fost preluaţi ulterior cu microbuze.

Întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii care au stat aproape nouă ore în tren, directorul CFR Ovidiu Vizante a replicat la Antena 3: ”Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”.

Jurnalist: De ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la acel tren blocat cu 30 de copii?

Articolul continuă după reclamă

Ovidiu Vizante, director CFR: Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația.

Pe acelaşi subiect

Jurnalist: Dumneavoastră sunteți director CFR Călători și oamenii aceia erau blocați. Nu s-a găsit o variantă? Au stat 30 de copii 8 ore, abandonați în câmp.

Ovidiu Vizante, director CFR: Cred că e impropriu să spuneți abandonați când toți directorii CFR Călători au încercat să găsească o soluție. Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren.

Jurnalist: Pai nu trebuie să găsesc eu, dumneavoastră sunteți în funcție!

Ovidiu Vizante, director CFR: Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?

Jurnalist: Deci nu se putea face nimic pentru acei oameni? Au primit apă măcar?

Ovidiu Vizante, director CFR: Vor primi când ajung la București!

Premierul Florin Cîțu a declarat, cu privire la acest incident, ”să răspundă cei care se ocupă de acest lucru. Dacă oamenii au suferit de pe urma modului în care este administrată, ar trebui să răspundă ministerul de resort. Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv”.

Întrebat dacă îl va demite pe şeful CFR Călători, premierul a afirmat: ”Să am toate informaţiile, să văd ce s-a întâmplat”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Florin Cițu, despre reacția șefului CFR după ce un tren cu copii a rămas blocat în câmp: Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii