Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Cîţu acuză liberali că "merg lângă PSD": "Alianţa nu a fost una pe care am putut să o diger"

Mai mulţi lideri ai PNL au cerut şi obţinut schimbarea lui Florin Cîţu de la conducerea partidului, pe fondul nemulţumirilor legate de relaţia acestuia cu cei de la PSD. Florin Cîţu spune că a fost vorba despre o alianţă pe care nu a putut "să o digere" şi că se va opune din orice funcţie ar avea măsurilor populiste promovate în coaliţia de guvernare.

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 13:27

Fostul preşedinte PNL Florin Cîţu a declarat, luni, la Senat, despre demisia sa din fruntea partidului, că pentru el, alianţa cu PSD nu a fost una pe care am putut să o digere, nu a fost ceva normal, iar măsurile populiste nu le va putea susţine niciodată, din nicio poziţie, iar apetitul pentru reforme a fost doar la el.

”În primul rând, este clar că pentru mine, alianţa cu PSD nu a fost una pe care am putut să o diger, nu a fost ceva normal, iar măsurile populiste nu le voi putea susţine niciodată, din nicio poziţie (..) pentru că fac rău românilor, sunt măsuri cu efect de bumerang, poate arată bine pe hârtie dar ele vor destabiliza şi vor distruge economia. Am văzut asta în 2017 - 2019”, a spus Florin Cîţu. 

Fostul lider PNL a arătat că în partid sunt ”oameni care s-au opus atunci alianţei cu PSD, pe aceleaşi motive”. ”Cred că o vor face în continuare, sau, nu ştiu, poate s-au schimbat, acum vor merge lângă PSD, nu îmi dau seama”, a mai spus Florin Cîţu. 

Articolul continuă după reclamă

El a continuat: ”S-a văzut foarte clar că apetitul pentru reforme a fost doar la mine. Reforma salarizării, reforma pensiilor, reforma administraţiei publice, lucruri pe care sunt bucuros că le-am băgat în PNRR, pentru că cei 30 de miliarde depind de aceste reforme, dar se pare că doar eu doresc să fac aceste reforme. Până la urmă, vom vedea cum vor sta lucrurile mai departe” a mai spus Florin Cîţu. 

Pe acelaşi subiect

Înlăturat de la conducerea PNL, dar nu şi de la Senat

Florin Cîţu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Decizia vine la câteva zile după ce preşedinţii de filiale din ţară i-au transmis o scrisoare prin care îi cereau demisia.

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că nu s-a discutat despre o eventuală demisie a sa din această funcţie, discuţiile de la partid vizând doar funcţia de preşedinte al PNL.

”Nu a fost nicio discuţie despre funcţia politică de la preşedinţia Senatului”, a declarat, luni, Florin Cîţu, întrebat despre o eventuală demisie a sa din funcţia de preşedinte al Senatului.  

Fostul lider PNL a afirmat că nimeni nu şi-a depus candidatura până acum pentru funcţia de preşedinte al PNL.  ”Pentru mine alianţa cu PSD nu a fost una pe care puteam să o diger, nu a fost ceva normal, iar măsurile populiste nu le puteam susţine din nicio poziţie, pentru că fac rău României (...) Sunt măsuri cu efect de bumerang, poate arată bine pe hârtie, dar ele vor destabiliza şi vor distruge România”, a mai declarat Cîţu.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Florin Cîţu acuză liberali că "merg lângă PSD": "Alianţa nu a fost una pe care am putut să o diger"