Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Controversele din Guvernul Ciolacu. Vicepremier e Marian Neacşu, condamnat definitiv în 2016 şi mâna dreaptă a lui Dragnea până în 2018

Guvernul Ciolacu vine cu nume noi dar şi cu o serie de controverse. Nici nu au ajuns să ocupe fotoliul că unii miniştri au fost luaţi la ţintă de opoziţie. Sunt acuzaţi că au avut probleme cu legea, cu CV-ul sau că nu stăpânesc domeniul pe care îl vor conduce.  

de Mădălina Chiţac

la 15.06.2023 , 22:43

Controversele din Guvernul Ciolacu. Vicepremier e Marian Neacşu, condamnat definitiv în 2016 şi mâna dreaptă a lui Dragnea până în 2018 Controversele din Guvernul Ciolacu. Vicepremier e Marian Neacşu, condamnat definitiv în 2016 şi mâna dreaptă a lui Dragnea până în 2018

Din noul Guvern fac parte nume controversate, precum Marian Neacşu. Noul vicepremier e fost baron PSD de Ialomița și unul dintre cei mai puternici lideri ai partidului. A fost mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, până în 2018, când a semnat o scrisoare în care îi cerea acestuia să facă un pas în spate de la conducerea partidului. Fapt care l-a costat excluderea din PSD. 

A fost condamnat definitiv în 2016 de Înalta Curte la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Îşi angajase ilegal fiica la biroul său de parlamentar. 

Ce îl recomandă pe noul ministru al Agriculturii

Articolul continuă după reclamă

Nu mai e în schimb în Guvern Petre Daea. Noul premier și-a luat la revedere de la fostul ministru al Agriculturii. L-a îmbrățișat pe holurile Parlamentului, înainte de ședința de învestire a Guvernului. 

Pe acelaşi subiect

Florin Barbu va ocupa fotoliul lui Daea. A fost inspector, șef de serviciu și director în Primăria Slatina în timpul mandatului lui Darius Vâlcov, dat în urmărire internațională. 

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: Mă recomandă...am 15 ani de administraţie. 

George Simion (în fundal): Vocea şi talentul. 

Întrebări pentru Florin Barbu, în comisia de agricultură:

- Cât este salariul minim în agricultură acum?

- 3.050 este. 

- Cât este net?

- 2.250 este!

- Este 2.362 de lei. 

- Haideţi să vorbim de agricultură. 

Controversele din jurul lui Sebastian Burduja

Controversat este şi noul ministru al Energiei. Sebastian Burduja are de gestionat un posibil conflict de interese. Tatăl său e administrator la Alro, cel mai mare producător de aluminiu din România, o companie controlată de un oligarh rus. 

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Este un om selectat independent, acum ani de zile, de către bordul acelei companii. Şi nu cred că un copil sau un părinte poate decide pentru deciziile celuilalt. 

Burduja deține un apartament în București, unul în Constanța și o casă în SUA. Dar de departe cel mai bogat ministru din Cabinetul Ciolacu e Alexandru Rafila. Are patru terenuri, două apartamente în București și Voluntari și o casă de locuit în Râșnov. În conturi a adunat peste jumătate de milion de euro. La audieri a fost acuzat că s-a plimbat pe banii statului. 

Emanuel Ungureanu, USR: Două luni aţi fost în concedii de lux. Între care Cuba, de unde aţi spus că veniţi cu un mdicament minune. Aţi fost în Caraibe, în Elveţia. 

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Aceste deplasări au fost deplasări obligatorii. Eu mă duc să reprezint ţara, nu mă duc în plimbare sau în concediu. 

Cu ce averi "se laudă" noii miniştri

Bogată e şi Luminiţa Odobescu, noul ministru de Externe. Are nu mai puţin cinci case şi peste două sute de mii de euro în conturi. Predecesorul ei, Bogdan Aurescu, a fost numit consilier prezidenţial.

Şi Alina Gorghiu, noul ministru de Justiţie, se laudă cu două imobile, dar şi cu bijuterii de peste 80.000 de euro, trecute pe numele soţului. Controversat este însă CV-ul ei. A urmat Facultatea de Drept a Universității Creștine Dimitrie Cantemir, o instituție privată, implicată în multe scandaluri. Şi a obţinut şi un master în drept la așa numita "fabrică de diplome" Hyperion. 

Semne de întrebare legate de educaţia noului premier

Sunt semne de întrebare legate şi de educaţia noului premier. A obţinut diploma de licență la 9 ani după absolvirea facultății, studiile postuniversitare le-a făcut înainte de examenul de licență şi a fost exmatriculat de la doctorat.

Marcel Ciolacu, premierul României: Am terminat liceul, mi-am luat bacalaureatul, nu e nicio problemă, am dat la Facultatea de Drept şi n-am intrat. M-am dus în armată. Am făcut facultatea, m-am căsătorit. După şapte ani, când a şi apărut copilul în familia noastră, şi ne-am luat un apartament cu două camere. Am venit, mi-am terminat studiile.

La capitolul studii inedite se remarcă şi Raluca Turcan, noul ministru al Culturii. Are o diplomă în rusă comercială, la Institutul Puşkin din Moscova. 

Raluca Turcan, ministrul Culturii: Sunt un om educat. Am făcut foarte mulţi ani de muzică, cu performanţe chiar. Şi, în acelaşi timp, am şcoala făcută pe bune, la timp, cu diplome în regulă. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Controversele din Guvernul Ciolacu. Vicepremier e Marian Neacşu, condamnat definitiv în 2016 şi mâna dreaptă a lui Dragnea până în 2018