Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Circ în Parlament, pe tema ordonanţelor pentru fermieri şi transportatori. Diana Şoşoacă, oprită abia după ce i-a fost tăiat microfonul: "Ruşine să vă fie"

A fost scandal azi în Parlament unde senatorii s-au reunit în şedinţă extraordinară pentru a discuta ordonanţele adoptate de Guvern la cererea transportatorilor şi fermierilor. De la discuţiile serioase, s-a ajuns la un întreg circ, în care reprezentanţii partidelor s-au certat, din nou.

de Marius Gîrlaşiu

la 22.01.2024 , 13:46

Am avut parte de o şedinţă extrem de scurtă a Senatului, a durat doar 25 de minute, dar a fost timp suficient pentru scandal. Un scandal în care ca de obicei a fost protagonistă senatoarea Diana Şoşoacă, cea care a avut un schimb acid de replici cu reprezentanţii PSD. Procedural, însă, a fost vorba doar despre o informare a Senatului cu privire la cele două ordonanţe de urgenţă care au fost adoptate săptămâna trecută de Guvern în urma negocierilor cu fermierii şi transportatorii. Ordonanţe care vor intra de acum în procedura legislativă obişnuită de la Senat, adică vor fi dezbătute în comisiile de specialitate, după care în Plen unde se va da şi votul pentru legile de adoptare.

Promisiunile făcute de Guvern fermierilor şi transportatorilor

În cazul fermierilor, Guvernul a decis să acorde un ajutor de 100 de euro pe hectar pentru cei care au înregistrat pierderi din cauza războiului din Ucraina. Marcel Ciolacu vorbea despre despăgubiri totale în valoare de 250 de milioane de euro. În cazul transportatorilor, RCA-ul poate fi plătit în rate şi poate fi suspendat în perioada în care camioanele stau parcate şi nu sunt folosite. ITP-ul în cazul vehiculelor agricole, spre exemplu, poate fi făcută la sediul fermelor. Guvernul a introdus şi noi limite ale toleranţelor pentru greutatea camioanelor şi, de asemenea, noi reguli pentru controlul cântarelor la punctele de trecere a frontierei.

Vezi și

Se mai discută în coaliţia de guvernare despre amânarea ratelor la credite pentru fermierii afectaţi de seceta de anul trecut. Premierul vorbea şi despre o altă măsură prin care acciza la carburant, care a fost introdusă de la 1 ianuarie 2024, să se întoarcă la fermieri, transportatori şi distribuitori sub formă de subvenţie.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Circ în Parlament, pe tema ordonanţelor pentru fermieri şi transportatori. Diana Şoşoacă, oprită abia după ce i-a fost tăiat microfonul: "Ruşine să vă fie"