Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 2,6 milioane de euro

Scandalul vilei de protocol din Aviatorilor. Cheltuielile, actualizate la zi, în cazul lucrărilor de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, efectuate de Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), se ridică la peste 13,8 milioane de lei, potrivit Secretariatul General al Guvernului, citat de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 01.11.2024 , 13:10

Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 2,6 milioane de euro Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 2,6 milioane de euro - Recorder

"Nu există nicio solicitare din partea președintelui Klaus Iohannis sau a Administrației Prezidențiale cu privire la Vila din Aviatorilor nr. 86", a declarat vineri Administrația Prezidențială într-un răspuns pentru Observator. Nu a menţionat însă şi dacă şeful statului urmează să facă o cerere în acest sens la final de mandat. Scandalul a reizbucnit în campania electorală după ce Marcel Ciolacu a declarat miercuri seară că vrea să desecretizeze cheltuielile legate de vila pe care şi-ar pregăti-o preşedintele.

Cât costă renovarea vilei din Aviatorilor 

Potrivit SGG, secretarul general al Guvernului a cerut Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat informaţiile referitoare la cheltuielile efectuate pentru realizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare a imobilului aflat în administrarea sa, situat în bulevardul Aviatorilor nr. 86, urmare a solicitării prim-ministrului Marcel Ciolacu, formulată în cadrul şedinţei de joi a guvernului.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, pe baza datelor obţinute de la RA-APPS, SGG face mai multe precizări. "Un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A - Parcul Herăstrău. Pentru a putea efectua orice fel de lucrare a fost nevoie de obţinerea avizului Comisiei zonale a monumentelor istorice Bucureşti", se arată în document.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, având în vedere normativele în construcţii actualizate şi în vigoare la acest moment, au fost necesare şi obligatorii lucrări de consolidare la structura de rezistenţă a clădirii pentru a mări capacitatea portantă a acesteia, respectiv - stâlpi, grinzi şi planşee prin returnare sau după caz placare cu fibră sau benzi de carbon şi lucrări de integrare elemente structurale în structura existentă a imobilului, precizează SGG.

Având în vedere cele de mai sus, în concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii, se spune în informare. Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare, în conformitate cu prevederile menţionate la punctul 1, conform SGG.

La finalul comunicării către presă, SGG prezintă cheltuielile, actualizate la zi, pe fiecare componentă în parte, fără TVA:

  • Rezistenţă - 4.050.863,05 lei
  • Arhitectură 6.388.726,14 lei
  • Instalaţii 3.201.134,80 lei
  • Organizare de şantier 202.538,91 lei

Cum a izbucnit scandalul vilei din Aviatorilor 

Clădirea din bulevardul Aviatorilor aflată în administrarea RA-APPS, despre care presa a relatat că ar fi pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului acestuia de şef al statului, se află într-un amplu proces de renovare. Pe 12 martie anul acesta, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu a solicitat o locuinţă după finalizarea mandatului şi nici nu i s-a oferit una.

"Am observat că există, aşa, o preocupare intensă, dar este o preocupare legată de alegeri, este o preocupare electorală a unora, nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuinţă pentru când va fi să fie, nici nu mi s-a oferit. Tema pentru mine este una despre care citesc în gazetă", a spus atunci şeful statului la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a fost întrebat dacă după terminarea mandatului ar accepta să locuiască într-o locuinţă de protocol pusă la dispoziţie de RA-APPS şi dacă ar lua în calcul vila din bulevardul Aviatorilor nr. 86. Anterior, o investigaţie Recorder susţinea că Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat investeşte în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea imobilului din bulevardul Aviatorilor nr. 86 într-o reşedinţă de protocol

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri politice » Cheltuielile pentru lucrările la vila din bulevardul Aviatorilor se ridică la peste 2,6 milioane de euro