Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum arată buletinele de vot pentru referendumul din Capitală. BEC a publicat machetele

Reprezentanţii Biroului Electoral Central au aprobat, joi, machetele pentru buletinele de vot pe care bucureştenii ar urma să le utilizeze la referendumul organizat pe 24 noiembrie, în Capitală.

de Redactia Observator

la 14.11.2024 , 17:52

Este vorba despre referendumul solicitat în mod expres de Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, şi la care bucureştenii ar urma să răspundă la trei întrebări. Cei care doresc să participe la referendum ar urma să primească trei buletine de vot diferite, câte unul pentru fiecare întrebare, iar cei de la BEC au decis, în şedinţa de joi, modul în care ar urma să arate cele trei buletine de vot.

Concret, vorbim despre buletine de vot care au câte patru pagini fiecare în format A5 (o foaie A4 pliată).

Primul buletin de vot va avea prezentarea "Buletinul de vot nr. 1 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra emiterii autorizaţiilor de construire în municipiul Bucureşti". Buletinul va conţine următoarea întrebare: "Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pentru întreg teritoriul administrativ al oraşului?".

Articolul continuă după reclamă

Al doilea buletin de vot va avea următoarea prezentare "Buletinul de vot nr. 2 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra aprobării de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a repartizării între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăria de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni". Buletinul va conţine următoarea întrebare: "Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?".

Al treilea buletin de vot va avea următoarea prezentare: "Buletinul de vot nr. 3 pentru Referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 asupra finanţării şi implementării unui program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti". Buletinul va conţine următoarea întrebare: "Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?".

Vă reamintim că referendumul se desfăşoară în Bucureşti, pe 24 noiembrie, când este programat şi primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2024.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Folosiţi Inteligenţa Artificială ca să creaţi urări de sărbătoare pentru prieteni?
Observator » Ştiri politice » Cum arată buletinele de vot pentru referendumul din Capitală. BEC a publicat machetele