Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CE analizează un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, anunță premierul Ciucă - surse

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că Comisia Europeană are în analiză un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, iar de acest ajutor vor beneficia atât fermierii români cât şi cei din Polonia şi Bulgaria, au precizat surse liberale.

de Redactia Observator

la 06.04.2023 , 11:08

Comisia Europeană analizează un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainenea, anunță premierul Ciucă - surse Comisia Europeană analizează un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainenea, anunță premierul Ciucă - surse - Facebook

Liderul PNL a spus că Comisia Europeană are în analiză un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene. Vorbim atât de fermierii din România, cât şi state precum Polonia, Bulgaria, după ce iniţial României i-a fost alocată suma de 10 milioane de euro, prea puţin pentru a-şi acoperi pierderile provocate de războiul din Ucraina.

Ciucă a arătat că noul sprijin pentru fermieri este consecinţa presiunii venite din partea şefilor de stat şi de guverne, care au arătat necesitatea ca ajutorul din partea UE să fie unul mai consistent având în vedere pierderile generate pe piaţa cerealelor din statele Europei de Est.

Fermierii români, în pericol de faliment

Articolul continuă după reclamă

În cazul României, acest ajutor suplimentar a fost stabilit în urma discuţiei personale dintre preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, în şedinţa de Guvern că a semnat împreună că omologii din Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia o scrisoare care a fost înaintată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în care îşi exprimă preocupările faţă de dificultăţile cu care se confruntă fermierii din România şi din celelalte ţări menţionate.

”Este vorba despre o scrisoare prin care propunem un set de măsuri care să reducă dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cerealele din Ucraina şi, desigur, de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor din ţara noastră”, a explicat şeful Executivului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » CE analizează un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, anunță premierul Ciucă - surse