Video Ce şanse mai are Călin Georgescu să candideze. Îşi poate depune candidatura, dar decizia finală aparţine CCR
Acuzat de infracţiuni grave pentru care riscă chiar 25 de ani de închisoare, Călin Georgescu vrea să candideze din nou pentru funcţia supremă în Stat. Expertii contactaţi de Observator spun că ar putea face asta chiar si din spatele gratiilor, atata timp cât nu este condamnat definitiv. Legea în vigoare îi permite să îşi depună candidatura la Biroul Electoral Central. Dar, Curtea Constitutională va stabili, în cele din urmă, dacă va fi sau nu pe buletinele de vot.
"Noi, poporul, suntem această putere. Suntem energia, noi suntem România. Nu vom îngenunchea sub nicio formă", declara Călin Georgescu la ieşirea de la Parchet. Potrivit legii, Călin Georgescu îşi poate depune candidatura atâta timp cât nu este condamnat definitiv, iar Justiţia nu i-a interzis dreptul de a fi ales. Mai departe, însă, Curtea Constituţională va stabili dacă Georgescu poate intra sau nu în cursa pentru Cotroceni. "Regimul comunist este nimic sau a fost nimic înainte de 1989 faţă de noul regim comunist pe care îl avem astăzi", a declarat Călin Georgescu.
În cazul Dianei Şoşoacă, CCR a stabilit că toţi candidaţii sunt obligaţi să apere democraţia şi să respecte Constituţia ţării
"N-ar fi primul care candideaza din beciurile Poliţiei. Ca să poata să fie oprit de la a candida ar trebui să existe o hotarare definitiva prin care sa fie condamnat cu pierderea drepturilor electorale. Sau sa fie declarat debil mintal sau alienat mintal", a declarat Augustin Zegrean, fostul preşedinte CCR. "Acuzaţiile care i se aduc, dovezile legate de legăturile dintre apropiatii săi şi Rusia, imaginea unei consipraţii care urmareste să mobilizeze grupuri paramilitare pentru actiuni violente toate aceste lucruri sunt foarte grave. Este evident că încalcă în mod flagrant Constitutia şi într-un stat de drept normal nu ar avea cum să candideze", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic.
"Eu sper, chiar sper, că preşedintele Trump va găsi o cale pentru a face ordine", a declarat Călin Georgescu. În cazul Dianei Şoşoacă, CCR a stabilit că toţi candidaţii sunt obligaţi să apere democraţia şi să respecte Constituţia ţării. CCR a explicat că "respectarea Constituției nu este doar o obligație legală, ci și una morală, mai ales pentru cel care aspiră să devină garantul acesteia". "Mi-aş dori să fie în competiţie şi cred că şi dacă domnul Georgescu este în competiţie, nimeni dintre noi nu ştie câştigătorul. Si daca domnul Georgescu n-ar fi in competitie. Nu se stie cum se complica jocul, sigur ca el se schimba", a declarat Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR.
În acest context, Alianţa pentru Unirea Românilor şi Partidul Oamenilor Tineri au făcut front comun pentru a-l susţine pe Călin Georgescu. Nu şi Gigi Becali care spune că l-a avertizat pe George Simion. "I-am spus. Ăsta dacă vine preşedinte prima dată pe tine te curăţă că are nevoie de partidul tău. Vrea să facă un alt partid naţionalist. Îţi ia şi partidul", a declarat Gigi Becali, deputat AUR. "George Simion poate spera sa mobilizeze foarte multe voturi, dar este greu de crezut ca va reusi sa obtina toate voturile lui Calin Georgescu", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic. Evenimentele politice din România au determinat celebra publicatie The Economist să retrogradeze România de la "democrație viciată" la "regim hibrid" după decizia de anulare a alegerilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰