Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru Rafila: Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o șansă mai mare. România a fost "campioană", a testat cel mai puţin din UE

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că România este ţara din Uniunea Europeană care a făcut cele mai puţine teste pentru depistarea infecţiei COVID-19. El susţine că noile măsuri adoptate de autorităţi vor duce la creşterea gradului de testare, care este foarte importantă în gestionarea crizei sanitare provocate de pandemie.

de Redactia Observator

la 11.12.2021 , 07:49

Alexandru Rafila: Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o șansă mai mare. România a fost "campioană", a testat cel mai puţin din UE Alexandru Rafila: Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o șansă mai mare. România a fost "campioană", a testat cel mai puţin din UE - Profimedia Images

"A apărut o Hotărâre de Guvern de curând care spune foarte clar: accesul, de exemplu, la mall-uri, la cinematografe, este posibil şi pe bază de test. Deci dintr-o dată o să avem o adresabilitate mai mare la testare, care să ştiţi că e foarte, foarte importantă pentru că îţi oferă şansa să descoperi mai multe cazuri. Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o şansă mai mare. Or, România, trebuie să recunoaştem, a fost campioană din punctul ăsta de vedere, a testat cel mai puţin din Uniunea Europeană. Nu vreau să fac comentarii acuma (...). Asta este situaţia, mergem înainte şi încercăm, acuma nu trebuie să începem cu greaua moştenire, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la TVR. 

Ministrul a susţinut că aceia care doresc să se testeze pentru a beneficia de certificat verde se pot testa în diverse locuri, iar cei care intră în definiţia de caz se pot testa gratuit. Rafila a spus că este posibil ca Institutul Naţional de Sănătate Publică să extindă definiţia de caz, în aşa fel încât aceasta să includă şi contacţii persoanelor infectate.

Rafila a adăugat că s-au făcut "paşi importanţi" pentru ca testele COVID făcute de către medicii de familie să fie raportate direct în aplicaţia CoronaForms, fără a mai fi validate de Direcţiile de Sănătate Publică. El a arătat că în şapte-zece zile sistemul informatic operat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va fi pus la punct în acest sens.

Articolul continuă după reclamă

Vouchere de testare în valoare de 750 de lei

Începând de anul viitor am putea merge la muncă doar cu certificat verde. După multe discuţii în contradictoriu, noua coaliţie de guvernare a găsit o formulă care să treacă şi de parlament. Aşadar, peste o lună certificatul ar deveni obligatoriu la locul de muncă, doar când numărul de cazuri creşte constant.

Documentul va fi eliberat şi după prima doză de vaccin sau persoanelor care au făcut test PCR ori antigen. Potrivit unor surse, pentru cei nevaccinaţi şi care nu au trecut prin boală, statul va oferi gratuit vouchere pentru testare, în valoare de 750 de lei. Bani care ar trebui să le ajungă pentru aproximativ 45 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Alexandru Rafila: Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o șansă mai mare. România a fost "campioană", a testat cel mai puţin din UE