Video A fost lansat trailerul oficial al episodului special Friends - The Reunion
Platforma de streaming HBO Max a lansat trailerul mult așteptatului episod special Friends – The Reunion. Reuniunea fără scenario va fi difuzată pe 27 mai, iar, pe lângă protagoniștii serialului vor fi invitate și celebrități, printre care Lady Gaga, Justin Bieber, Reese Witherspoon sau David Beckham, dar actori care au jucat roluri secundare în ''Friends'', cum ar fi Janice, Richard şi Gunther.
Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc şi Matthew Perry au acordat un interviu revistei People, cei șase vorbind despre reuniune și amintirile rămase în urma serialului.
Timpul petrecut împreună pentru reuniune a fost “ca în familie”, a declarat Jenifer Aniston. ''Nu am surori. Bănuiesc că aşa sunt surorile'', a mai spus ea.
Producţia a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei. Participă starurile serialului - Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer. Ei au revenit, cu această ocazie, în platoul original, Stage 24, de la Warner Bros. Studio din Burbank.
O sursă a declarat pentru Variety anul trecut că fiecare dintre ei urma să primească cel puţin 2,5 milioane de dolari pentru participarea la programul special.
„Friends: The Reunion” are şi invitaţi speciali: David Beckham, Justin Bieber, BTS, James Corden, Cindy Crawford, Cara Delevingne, Lady Gaga, Elliott Gould, Kit Harington, Larry Hankin, Mindy Kaling, Thomas Lennon, Christina Pickles, Tom Selleck, James Michael Tyler, Maggie Wheeler, Reese Witherspoon şi Malala Yousafzai.
Ben Winston a regizat programul şi a fost producător executiv împreună cu Kevin Bright, Marta Kauffman şi David Crane, care au lucrat la serial. Aniston, Cox, Kudrow, LeBlanc, Perry şi Schwimmer au fost de asemenea producători executivi.
În 2020, toate cele zece sezoane ale „Friends” au părăsit platforma Netflix pentru a fi disponibile pe HBO Max, în urma unei înţelegeri care a costat WarnerMedia, potrivit estimărilor, mai mult de 400 de milioane de dolari pentru drepturile asupra serialului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰