Un taximetrist a plecat cu soţia şi cei 3 copii în vacanţă, dar au fost găsiţi toţi otrăviţi. Tatăl şi mezinul familiei de turişti britanici au murit
Tată şi fiu, găsiţi fără suflare, alături de mama, fratele şi sora băiatului mort la doar 16 ani. La rândul lor inconştienţi, cei trei au mai avut însă o şansă la viaţă şi au fost transportaţi la spital, unde medicii fac eforturi să îi salveze. Poliţiştii încearcă să descopere ce s-a întâmplat cu familia de turişti britanici şi cum au ajuns să consume cu toţii otrava.
O tragedie fără margini a înjumătăţit, peste noapte, o familie de turişti britanici. Tatăl şi fiul au murit otrăviţi, în vreme ce mama, sora şi fratele adolescentului în vârstă de 16 ani au supravieţuit şi primesc îngrijiri medicale. Cu toţii au consumat o substanţă toxică, iar poliţiştii din Bangladesh încearcă să stabilească dacă e vorba despre un accident sau dacă otrava a fost consumată intenţionat.
Accident sau sinucidere în masă? Familia plecase recent în vacanţă
Echipajele de intervenţie au intrat cu forţa în apartamentul din oraşul estic Sylhet, unde au fost puşi în faţa unei privelişti cumplite. Poliţiştii l-au identificat pe tată drept Rafiqul Islam, un şofer de taxi în vârstă de 50 de ani, care zăcea fără viaţă alături de fiul său, Michael. Soţia bărbatului, Hosne Ara Islam, de 40 de ani, sora Samira, de 19 ani, şi fiul cel mare al familiei, Sadikul, de 21 de ani, au fost transportaţi de urgenţă la un spital din localitate. Potrivit Mirror, unul dintre copii este în stare gravă şi se zbate între viaţă şi moarte.
Cei cinci sunt cetăţeni britanici, originari din Riverside, Cardiff, şi plecaseră luna aceasta într-o călătorie în Bangladesh, spune presa internaţională. Poliţiştii au confirmat că aceştia au ajuns în ţara asiatică pe 12 iulie şi s-au mutat, şase zile mai târziu, în apartamentul în care au fost găsiţi otrăviţi. Un oficial al districtului a declarat că investigaţiile continuă: "După ce am discutat în linii mari situaţia cu medicii şi am inspectat perimetrul, credem că este un caz de otrăvire. Urmează să stabilim dacă este, totuşi, vorba despre altceva". De asemenea, autorităţile au confirmat faptul că victimele locuiau în acelaşi imobil cu mai multe "rude apropiate", care au vorbit deja cu Poliţia. "În acest moment, credem că au adormit după cină. Sunt necesare mai multe detalii. Cum au fost otrăviţi? Cum au murit? Vom putea spune totul după investigaţii", a adăugat oficialul.
Mărturiile vecinilor. Cum au prins de veste rudele că ceva rău se întâmplă
În seara zilei de 25 iulie, au adormit cu toţii în aceeaşi încăpere. Iar în dimineaţa următoare, rudele familiei au început să bănuiască deja că ceva nu era în regulă. Nimeni nu le-a răspuns când au bătut la uşă, motiv pentru care au alertat poliţia. Unul dintre vecini a mărturisit că a aflat totul printr-un apel telefonic, primit la scurt timp după ce oamenii legii i-au găsit pe cei cinci, otrăviţi în casă: "M-am gândit că a avut loc un accident... Acum nu putem face decât speculaţii. Este extrem de trist. Este o familie liniştită, îşi vedeau toţi de treaba lor. Nu mi-a venit să cred, am primit zeci de telefoane! Erau amabili, oameni curaţi. Plecaseră în vacanţă de câteva săptămâni".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰