Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Un tânăr de 20 de ani şi-a condus cei trei prieteni spre moarte, după ce s-a urcat la volan beat, gonind cu aproape 200 km/h, în Marea Britanie

Patru tineri şi-au pierdut viaţa în mod tragic, după ce unul dintre ei s-a urcat beat la volan, a apăsat pedala de acceleraţie până la 200 de km/h, apoi a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o casă de pe marginea drumului. Potrivit ultimelor detalii, martorii de la faţa locului au încercat să îi salveze, dar fără succes. Flăcările puternice i-au ţinut la distanţă, forţaţi să audă strigătele cumplite de ajutor ale adolescenţilor blocaţi în interiorul autovehiculului.

de Larisa Andreescu

la 14.07.2021 , 13:51

Ryan Nelson, în vârstă de 20 de ani, Corey Owen, în vârstă de 19 ani, Matthew Parke, în vârstă de 19 ani și Jordan Rawlings, în vârstă de 20 de ani, au pierit în mod teribil, după ce şoferul, aflat în stare de ebrietate, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-o casă de pe marginea drumului. Tânărul gonea cu aproape 200 de km/h. Incidentul a avut loc anul trecut, pe autostrada A4 din Derry Hill, Wiltshire. La scurt timp, autovehiculul a izbucnit în flăcări.

Cei patru tineri petrecuseră toată noaptea înainte să plece spre casă

Deşi băuse zdravăn, Jordan Raelings s-a urcat la volan, conducându-şi prietenii spre moarte. În faţa juraţilor au fost făcute publice înregistrările video de pe Snapchat pe care tinerii le trimiseseră prietenilor chiar înainte de accident, putând fi astfel stabilită inclusiv viteza cu care mergeau. Stephen Spenner a declarat în instanţă că şoferul părăsise sensul giratoriu din Pewsham cu 130 de kilometri pe oră, accelerând apoi până la 200 de km/h înainte să piardă controlul volanului.

Articolul continuă după reclamă

VEZI ÎN GALERIA FOTO IMAGINI CU CEI PATRU TINERI MORŢI ÎN ACCIDENT

Pe acelaşi subiect

Margaret Carnegie, proprietara casei distruse în accident a declarat că a fost trezită de un bubuit puternic, simţind că „se zguduie casa”. De asemenea, mai multe persoane care treceau prin zonă au relatat incidentul, între care un şofer de taxi şi pasagerii săi, precum şi un şofer de camion, toţi încercând să le salveze viaţa celor patru tineri. Au descris urletele și strigătele auzite din interiorul maşinii în flăcări, dar au fost forţaţi să se îndepărteze din cauza focului puternic. Unul dintre pasagerii taxiului a descris cum a încercat să deschidă geamul mașinii, dar cauciucul s-a topit, arzându-i mâna în încercarea de a-i salva.

„Corey era primul meu fiu, cel mai bun prieten şi bărbatul din casă. Legătura pe careo aveam era incredibil de strânsă. Era un tânăr sensibil, de încredere şi matur, dincolo de anii săi. Când a murit era în curs de aplicare la universitate. În noaptea în care a murit el nici nu ar fi trebuit să fie în Wiltshire. Trebuia să plece într-un sfârșit de săptămână, dar nu-și putea lua timpul liber. Era o persoană în care frații și surorile lui puteau avea mare încredere”, a mărturisit mama lui Corey, Tessa Owen, potrivit Mirror.

„Nu era genul de persoană căreia să-i placă să fie singur. De-a lungul anilor el simţea nevoia să fie alături de oameni, să aibă oameni în jurul său. Devenise foarte motivat şi ambiţios, alegea să muncească din greu pentru ceea ce-şi dorea. Avea să meargă la universitate și să îşi dea licența în managementul afacerilor. A vrut să rămână în legătură cu vechii prieteni și să împărtășească cu ei tot felul de experiențe. Promovase toate examenele din primul an și urma să se întoarcă în septembrie 2020. Pandemia a fost un lucru căruia i-a făcut cu greu faţă. Era un tânăr foarte popular, încrezător, puternic și hotărât. Ne va fi atât de dor de el”, a declarat un apropiat al familiei lui Matthew Parke.

O anchetă cu privire la moartea șoferului, Jordan Rawlings, urmează să aibă loc săptămâna viitoare.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Un tânăr de 20 de ani şi-a condus cei trei prieteni spre moarte, după ce s-a urcat la volan beat, gonind cu aproape 200 km/h, în Marea Britanie