Un tânăr a încercat să-şi ucidă tatăl pentru că bătrânul a greşit comanda de aripioare picante, în SUA. Un glonţ a ricoşat în maşina de spălat vase a vecinului
Un bărbat de 31 de ani din statul american Utah a încercat să-şi omoare tatăl după ce acesta s-a întors acasă cu o comandă greşită de aripioare picante.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Alika Suliafu, în vârstă de 31 de ani, este acum acuzat de tentativă de omor, potrivit ABC4. Bărbatul şi-a ieşit din minţi când a văzut că tatăl său a venit acasă cu un meniu diferit de aripioare picante. Când Suliafu a văzut că bătrânul a încurcat comanda, a început cearta.
În urma anchetei, poliţiştii au stabilit că fiul a tras trei gloanţe spre tatăl său. Unul dintre ele a ricoşat, a trecut prin peretele apartamentului şi s-a oprit în maşina de spălat vase a vecinului. Celelalte două au fost trase în tavan după ce bătrânul a încercat să-l oprească. În cele din urmă, acesta a reuşit să-i smulgă arma din mână şi a fugit din apartament.
Alika Suliafu a fugit şi el până la sosirea poliţiei, dar până la urmă a fost prins de poliţişti. Oamenii legii au cerut ca aceasta să fie reţinut fără a avea posibilitatea de a fi eliberat pe cauţiune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰