Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Un bărbat a câștigat la loterie, dar s-a înecat cu biletul norocos în buzunar, în SUA

Un bărbat din Michigan a câștigat 45.000 de dolari la un joc de loterie, dar s-a înecat cu biletul norocos în buzunar, înainte să apuce să încaseze banii. Gregory Jarvis, în vârstă de 57 de ani, a câștigat jackpot-ul în timp ce se afla la un han din Caseville, în 13 septembrie.

de Ana Maria Ghiarasim

la 30.09.2021 , 09:21

Gregory Jarvis a câștigat marele premiu la loterie, dar s-a înecat cu biletul norocos în buzunar, în SUA Un bărbat a câștigat marele premiu la loterie, dar s-a înecat cu biletul norocos în buzunar, în SUA - Facebook

”Era un tip foarte simpatic, venea aici în fiecare zi”, a spus coproprietarul Hanului Club Keno The Jack, Dawn Talaski. ”Cineva a zis că tocmai câștigase jackpot-ul și l-a întrebat dacă nu cumva el este norocosul. Era foarte încântat”, a mai spus Dawn Talaski.

Bărbatul nu și-a putut încasa biletul câștigător

Talaski a spus că Jarvis s-a întors la han aproape o săptămână mai târziu și a cumpărat runde de băuturi pentru cei prezenți la bar, dar tot nu-și încasase biletul câștigător pentru că nu avea card de securitate socială, scrie nypost.com.

Articolul continuă după reclamă

Proprietara afacerii a spus că a devenit îngrijorat când Jarvis nu a mai apărut ca de obicei.

Pe acelaşi subiect

„Uneori, el lucrează în nord, nu a fost aici toată săptămâna și am crezut că ceva nu este în regulă”, a spus ea, adăugând că șeful lui Jarvis s-a prezentat ulterior la bar pentru a spune că nu a sosit la serviciu.

Polițiștii l-au găsit mort pe plajă, cu biletul câștigător în buzunar

Vineri, un rezident al unei plaje private a anunțat poliția că în apă se află un cadavru. Autoritățile au transmis că este vorba despre Jarvis

”Luăm în calcul că bărbatul își lega barca, a alunecat și a căzut, s-a lovit la cap și a murit în apă”, a transmis poliția. Autopsia a confirmat apoi teoria inițială a polițiștilor.

„Plănuia să încaseze banii și să meargă să-și viziteze tatăl și sora în Carolina de Nord”, a spus Talaski.

Biletul câștigător a fost dat rudelor lui Jarvis.

Câștigătorii premiilor de peste 600 de dolari trebuie să prezinte un act de identitate cu fotografie și cardul lor de securitate socială ca să-și colecteze câștigurile, potrivit Comisiei de loterie din Michigan.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Un bărbat a câștigat la loterie, dar s-a înecat cu biletul norocos în buzunar, în SUA