Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Tânăr din Italia, sfâşiat de urs în timp ce făcea jogging. Andrea a murit la 26 de ani, într-o "zonă-capcană" pentru alergători

Un tânăr în vârstă de 26 de ani care făcea jogging pe un traseu de drumeţii din Tretino, Italia, a fost ucis miercuri de un urs. Acest incident nu a fost primul din zonă.

de Redactia Observator

la 08.04.2023 , 13:24

Andrea Papi, 26 de ani, alerga într-o zonă împădurită şi muntoasă din apropierea satului său Caldes, în regiunea Trentino, când se presupune că s-a întâlnit cu animalul periculos.

Salvatorii i-au găsit cadavrul în noaptea de miercuri spre joi într-o râpă, având răni adânci la gât, braţe şi abdomen, unele dintre ele fiind în mod evident cauzate de un carnivor mare.Potrivit rezultatelor autopsiei efectuate vineri, tânărul a murit ca urmare a rănilor provocate de urs, a declarat o sursă apropiată anchetei. Analizele ADN ar trebui să permită identificarea animalului în zilele următoare, relatează News.ro

Nu este primul incident din regiune

Articolul continuă după reclamă

În martie, un alt bărbat fusese deja atacat de un urs nu departe de acel loc, relansând dezbaterea despre potenţialul pericol reprezentat de prezenţa acestor animale numeroase în regiune. Datorită succesului proiectului „Life Ursus” de reintroducere a urşilor în provincia autonomă Trentino între 1996 şi 2004, 69 de exemplare au fost înregistrate pe teritoriu în 2021.

Unii locuitori cer identificarea şi sacrificarea animalului responsabil de moartea tânărului. „Înlăturarea acestuia scade riscul unor noi incidente similare şi îmbunătăţeşte acceptarea socială a populaţiei faţă de specie”, a argumentat ONG-ul de mediu WWF într-un comunicat de presă.

În Italia există între 120 şi 200 de urşi în Trentino şi Abruzzo dar acesta este primul accident mortal înregistrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Tânăr din Italia, sfâşiat de urs în timp ce făcea jogging. Andrea a murit la 26 de ani, într-o "zonă-capcană" pentru alergători