Surpriza de care a avut parte o femeie de 90 de ani din Italia. Armata SUA şi-a răscumpărat o greşeala din urmă cu 77 de ani
Surpriză de proporţii pentru o femeie care şi-a sărbătorit vineri aniversarea. Aceasta a primit un tort de la armata americană care astfel a încercat să repare o greșeală veche de 77 de ani.
Meri Mion împlinea 13 ani în anul 1945 și locuia în satul San Pietro din nordul Italiei. Trupele americane au ajuns în regiune în timpul luptei cu germanii. De ziua sa de naştere, mama i-a făcut un tort la cuptor şi l-a lăsat pe marginea ferestrei deschise, pentru a se răci. Însă, destul de rapid, tortul a dispărut, fiind luat, cel mai probabil, de către soldaţii americani.
77 de ani mai târziu, la aniversarea a 90 de ani care a avut loc vineri, Meri a primit un tort de la armata Statelor Unite, în locul celui „furat” în 1945. I s-a cântat „La mulţi ani” în italiană şi în engleză de către soldaţi şi reprezentanţii sătucului. „Am fost surprinsă. Ştiam că soldaţii americani îmi luaseră tortul atunci, aşa că m-a bucurat gestul lor de acum”, a spus femeia pentru ziarul local Il Giornale di Vicenza, citat de Mediafax.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰