Antena Meniu Search
x

Curs valutar

„Sunt nefericită”. Ultimele cuvinte pe care o fetiţă de 11 ani le-a scris în biletul de adio. Copila s-a spânzuat în camera sa, în Anglia

Nu s-a mai regăsit şi nu a reuşit să mai lupte. O copilă de 11 ani s-a spânzurat, lăsându-i mamei un bilet în care spunea că este „nefericită” şi că nu este o persoană „non-binară”.

de Monica Palade

la 01.11.2021 , 13:34

Kenya Moreno Molongua, care s-a născut în Spania, iar acum locuia cu mătuşa sa în Luton, Bedfordshire, s-a comportat normal cu câteva ore înainte de moartea sa. Mătuşa sa, Raquel Molongua-Nguba, a povestit că fata „se lupta cu sexualitatea sa”.

„Era foarte nostimă, dar foarte diferită. Era prea matură pentru vârsta sa, ştia ce vrea şi urmărea să-și facă treaba. Cu două sau trei zile înainte de a muri, ea a spus că vrea să fie o gotică, ceea ce era cu adevărat ieșit din comun”, a povestit femeia. După ce a ajuns acasă de la serviciu în jurul orei 18.30 pe 15 aprilie, a auzit-o pe Kenya vorbind cu bunica ei și „părea normală”.

Kenya a coborât la parter în jurul orei 20.30 să ia niște tăiței și glumea cu bunica ei, se spune în anchetă. Dar în jurul orei 21.30, Raquel Molongua-Nguba a fost trezită de ţipătul mamei sale, bunica Kenyei.

Articolul continuă după reclamă

Nimic nu anunţa tragedia ce avea să urmeze

Pe acelaşi subiect

A alergat la etaj și și-a văzut mama încercând să o ajute pe Kenya, se mai spune în raportul prezentat la Tribunalul din Bedfordshire. Familia a încercat să îi acorde primul ajutor, înainte de sosirea paramedicilor și a medicilor, dar Kenya a fost declarată moartă la fața locului.

O examinare post-mortem a concluzionat că ea a murit prin asfixiere, iar în urma examenului toxicologic nu s-a găsit alcool sau droguri în sângele fetei.

Reprezentanţii şcolii unde învăţa fata i-au informat recent pe cei din familie cu privire la faptul că adolescenta se tăia pe braţe. „Nu avem idee ce a dus la asta. Am vorbit recent cu soțul meu și ne simțim cu toții atât de vinovați pentru că nu am văzut niciun indiciu că acest lucru s-ar întâmpla. Credeam că o cunosc, dar după ce s-a întâmplat, cred că tot stilul ei de viață a avut ceva de-a face cu asta. Ea chiar își dorea să fie cu mama ei și se lupta cu sexualitatea sa și avea mai multă nevoie de mama ei în acel moment”.

Dr. Sean Cummings, doctorul legist, a anunţat că fata a fost trimisă la Serviciile de Sănătate Mintală pentru Copii și Adulți în săptămânile înainte de moartea ei. Dar ea nu a fost consultată, deoarece trimiterea ei nu a fost clasificată ca având nevoie de acțiune imediată și pentru că nu era înregistrată la un medic de familie în Marea Britanie.

Un accident nefericit

Dr. Cathy Lavelle, directorul clinic al instituţiei, a declarat doctorului legist că serviciul a fost inundat de școlari care nu au putut face față stresului pandemiei, aproape 80% dintre cei care au ajuns acolo se auto-vătămau.

Când a fost întrebat dacă a crezut că Kenya a intenționat să se sinucidă, veteranul psihiatru de copii a spus: „Este o presupunere, dar părerea mea este că a fost ceva care a mers prost. La 11 ani te lupți să ai o conștientizare deplină a consecințelor acțiunilor tale și a ceea ce înseamnă asta. Cred că este dificil pentru un copil de 11 ani să se gândească pe deplin la asta. Kenya era normală, obișnuită și copilăroasă”.

În încheierea anchetei, dr. Cummings a completat: „Sunt nemulțumit de concluzia că Kenya a murit ca urmare a sinuciderii. În ziua morții ei, toate rapoartele spun că era fericită, pozitivă și mulțumită. Nu a existat niciun semn care să indice că ea urma să-și ia viața în acea seară. Pentru a înregistra un caz de sinucidere, trebuie să fiu mulțumit că cineva a intenționat să-și ia viața. Cu Kenya nu se întâmplă asta. Concluzia mea a fost că Kenya a murit în urma unui accident. Cred că familia ei a iubit-o și știa că este iubită. Acest lucru a mers prost, îmi pare rău”.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Mapamond » „Sunt nefericită”. Ultimele cuvinte pe care o fetiţă de 11 ani le-a scris în biletul de adio. Copila s-a spânzuat în camera sa, în Anglia