Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Străpunsă de balustrada metalică, în drum spre casă. O tânără de 28 de ani a murit într-un accident șocant, pe șoseaua de centură din Lecce

Accident șocant soldat cu moartea unei tinere de 28 de ani, educatoare la o grădiniță. Fata plecase de la serviciu la volanul unui Renault Modus și era în drum spre casă când, din motive încă necunoscute, s-a înfipt cu mașina în balustrada metalică de pe marginea drumului. Tabla a intrat prin parbriz, zdrobindu-l, și a ieșit prin lunetă, chiar pe partea șoferului.

de Veronica Micu

la 07.06.2022 , 10:54

Tragedia s-a produs pe șoseaua de centură a orașului Lecce din regiunea Apulia, în Italia. Sâmbătă după-amiază, Alessandra M., o tânără în vârstă de 28 de ani din Taranto, își conducea mașina pe șoseaua de centură, un drum cu patru benzi, îndreptându-se spre Maglie. 

Mașina a fost străpunsă de balustrada metalică

Educatoare la grădiniță, fata se întorcea de la muncă și mergea spre casă la volanul unui Renault Modus când, din motive neştiute încă, a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit cu autoturismul de balustrada metalică de pe marginea drumului, la ieșirea spre Torre Chianca.

Articolul continuă după reclamă

Ce a urmat sunt scene de-a dreptul înfiorătoare. Tabla a străpuns geamul parbrizului şi a ieşit prin lunetă traversând habitaclul mașinii, chiar pe partea șoferului.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şocaţi de imaginile care se derulau în faţa lor şi sperând că printre fiarele autoturismului tânăra de la volan era în viaţă, martorii au solicitat intervenţia de urgenţă a echipajelor de prim-ajutor. 

În scurt timp, pompierii comandamentului provincial Lecce au sosit la fața locului și au descarcerat-o pe Alessandra, care era blocată în mașină. Apoi au predat-o cadrelor medicale care au început cursa disperată pentru a o salva. Fata era încă în viață în momentul urcării în ambulanță. 

Tânăra a murit după câteva ore de agonie

Adusă de urgență la spitalul "Vito Fazzi", cu sirenele răsunând, Alessandra a luptat câteva ore împotriva morții, asistată de medicii care făcut tot posibilul pentru a evita ce era mai rău. Din păcate, seara, a fost declarat decesul. Tânăra de 28 de ani a suferit un traumatism facial sever, care s-a dovedit fatal. 

Agenții poliției locale din Lecce au rămas la locul accidentului șocant pentru a continua cercetările, în căutarea semnelor de încetinire sau a unor detalii care să poată ajuta la reconstituirea dinamicii tragediei. Telefonul mobil a fost găsit în afara maşinii. Era aprins. Dispozitivul a fost confiscat, la fel Renault-ul. Sunt la dispoziţia procurorului de la parchetul din Lecce, Luigi Mastroniani, care va dispune verificări tehnice mai aprofundate. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Luni, Alessandra, despre care cei dragi spun că era o fată dulce și însorită, a fost condusă pe ultimul ei drum. "Cei care au cunoscut-o își amintesc de ea ca de o fată foarte dulce și însorită. Iubea copiii și își iubea slujba. Alessandra a fost o forță a naturii! Te-am cunoscut la Universitate, entuziasmul tău, voința ta de a reuși erau ca un uragan, implicai pe toată lumea, ai avut o tenacitate și voință remarcabile... Nu mai sunt cuvinte...Asta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Ne vedem pe partea cealaltă, Ale", a scris pe Facebook prietena tinerei educatoare.

"Alessandra Musolino ne-a părăsit așa, fără motiv, într-o zi foarte călduroasă, la început de vară. Asta e viața, îți ia totul înapoi într-o clipă. Uneori e minunată, alteori infinit de crudă și nedreaptă. Drum bun Alessandra. Continuă-ți călătoria!", este mesajul postat pe pagina de Facebook a Protecției Civile ERA Taranto Magna Grecia.

Accident identic pe acceaşi şosea de centură, cu câteva săptămâni în urmă

Între timp, pe rețelele de socializare a început o adevărată polemică pe marginea pericolului pe acea porțiune de drum, dar și a balustradelor care se pot transform în lame letale.

Pe 16 mai, pe aceeași șosea de centură s-a produs un accident identic, scrie Il Messaggero

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un Golf a fost străpuns de balustrada metalică de la ieșirea "Settelacquare", dar șoferul, un bărbat de 50 de ani din Surbo, și-a salvat viața printr-un miracol. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Străpunsă de balustrada metalică, în drum spre casă. O tânără de 28 de ani a murit într-un accident șocant, pe șoseaua de centură din Lecce