Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Salariu uriaş pentru a administra o pagină de Facebook. Bărbatul făcea farse pe net până să primească jobul din Anglia

Salariu uriaş. Simon Harris, vedetă pe social media, a fost plătit o sumă importantă pentru a administra pagina de Facebook a primăriei din Essex, în timpul pandemiei de coronavirus. Bărbatul în vârstă de 40 de ani avea, în paralel, şi alte îndatoriri în folosul administraţiei locale, susţin autorităţile, care s-au trezit acum în mijlocul unui scandal.

de Redactia Observator

la 12.01.2024 , 16:10

Salariul primit. Câţi bani primea pentru a administra pagina de Facebook Salariul primit. Câţi bani primea pentru a administra pagina de Facebook - Instagram

O primărie locală din Anglia l-a plătit pe Simon Harris, vedetă pe social media, cunoscut pentru farsele sale, pentru a administra pagina oficială de Facebook în perioada pandemiei de COVID-19. Colaborarea cu creatorul de conţinut în vârstă de 40 de ani s-a întins pe trei ani iar, potrivit Mirror, salariul acestuia era cât se poate de bun.

Salariul primit. Câţi bani primea pentru a administra pagina de Facebook

Primăria din Essex i-a oferit lui Simon Harris un salariu de aproximativ 500.000 de lire sterline pentru "a îmbunătăţi strategia de comunicare", susţin autorităţile. Principala îndatorire a lui Simon Harris, cunoscut comediant pe reţelele de socializare, era să administreze o pagină de Facebook şi să combată dezinformarea populaţiei. Munca lui era considerată "vitală" pentru ca obiectivele oficialilor locali să fie duse la împlinire.

Articolul continuă după reclamă

Documentele financiare publicate de autorităţi arată mai multe plăţi către Simon Harris, salariul fiind oferit în mai multe tranşe. Mai exact, i-au fost viraţi bani în 34 de rânduri, în perioada cuprinsă între 4 iunie 2020 şi 24 aprilie 2023. În total, 493.000 de lire sterline.

Pe acelaşi subiect

Pagina de Facebook de care se ocupa Harris are acum peste 62.000 de urmăritori, cu un reach mediu lunar declarat de 5 milioane de oameni.

Reacţia lui Simon Harris

"Succesul muncii mele se reflectă în activitatea altor compartimente ale autorităţilor locale şi sanitare. De la reducerea problemelor din sistemul medical până la efecte climatice. Prin intermediul aceleiaşi pagini, NHS (n.r. Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie) îşi distribuia mesajele şi instrucţiunile", a declarat Simon Harris, cu privire la salariul primit şi importanţa muncii depuse pentru autorităţile locale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Salariu uriaş pentru a administra o pagină de Facebook. Bărbatul făcea farse pe net până să primească jobul din Anglia