Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal la Oneşti, după ce Garda de Mediu a amendat Primăria pentru ciuntirea teilor din oraş

Scandalul toaletării teilor din Oneşti s-a lăsat cu amenzi. Garda de Mediu a sancţionat cu 70.000 firma aflată în subordinea Primăriei, pentru modul agresiv în care au fost ciuntiți arborii din oraş. Cei care au făcut lucrările spun că procedura este una folosită şi în alte orașe mari din România. 

de Clara Mihociu

la 01.04.2025 , 14:51

Primăria a reacționat pe rețelele de socializare prin purtătorul de cuvânt. Mai precis, prin fostul primar al orașului, care a postat acolo un mesaj ce vine mai degrabă să spună că Garda de Mediu ar fi fost nedreaptă prin această măsură.

Amenzi pentru ciuntirea teilor din Oneşti

Spun ei că au făcut toaletarea respectivă doar cu intenții bune, pentru a nu fi vizibilitatea traficului afectată în vreun fel de teii respectivi sau indicatoarele să nu fie bine văzute de către șoferi, ori chiar iluminatul stradal, de asemenea, să nu fie deranjat de faptul că acești copaci aveau coroana foarte mare. Totuși, Garda de Mediu susține că respectiva toaletare este departe de a fi una legală și prin fotografii arată că acei copaci au fost complet distruși. 

Vezi și

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În același timp, reprezentanții primăriei, consilierul despre care vă spuneam, fostul primar, spune că va cere la ministerul Mediului printr-o solicitare să afle dacă și alte primării din țară care fac toaletări similare au primit amenzi de la Gărzile de Mediu pentru că, susține el, această amendă nu ar fi tocmai una potrivită, ținând cont de faptul că nu au vrut să facă vreun rău.

Deocamdată, în mediunile online, părerile sunt împărțite, iar din câte arată Garda de Mediu, nu prea mai există soluții pentru acești copaci. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?
Observator » Evenimente » Scandal la Oneşti, după ce Garda de Mediu a amendat Primăria pentru ciuntirea teilor din oraş