Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Răzbunarea unui tată, după ce fiica de 6 ani a fost violată şi ucisă de un adolescent de 16, în UK: "Era măcinat de furie şi durere"

Tatăl îndurerat al unei fete violate şi ucise în 2018, amendat pentru vandalizarea unei maşini care aparţine familiei ucigaşului. Bărbatul, copleşit de mânie şi măcinat în urma traumei pierderii fiicei sale de doar 6 ani, a simţit nevoia să se răzbune pe cel care i-a omorât copilul.

de Larisa Andreescu

la 20.12.2022 , 17:53

Tatăl şcolăriţei Alesha MacPhail a fost amendat cu 380 de lire sterline după ce, beat, a spart geamul maşinii deţinute de familia bărbatului care i-a violat şi ucis fiica în 2018.

Fetiţa de 6 ani, violată şi ucisă de un adolescent

Alesha, în vârstă de 6 ani, a fost violată și ucisă în iulie 2018 pe Insula Bute, de Aaron Campbell, pe atunci în vârstă de 16 ani, potrivit Daily Mail. El a fost raportat la poliție de propria sa mamă și a spus minciuni pe tot parcursul procesului, înainte de a fi condamnat la cel puțin 24 de ani de închisoare.

Articolul continuă după reclamă

Săptămâna trecută, tatăl lui Alesha, Robert MacPhail, a fost audiat de o instanţă după ce , beat şi cuprins de durere, a spart geamul unei mașini când a trecut pe lângă casa familiei Campbell, pe 25 iulie 2021, în drum spre casa unui prieten din Rothesay. A aruncat o piatră în maşina lui Janette Campbell, urlându-şi suferinţa şi înjurând.

Pe acelaşi subiect

Suma cu care a fost amendat tatăl

Tatăl cu inima frântă a fost „depășit de un sentiment copleșitor de furie și traumă”, a declarat în instanţă avocatul apărării. Acesta a menţionat că acţiunile sale nu au fost premeditate, iar bărbatul a recunoscut acţiunea de vandalism şi înjurăturile ce au urmat.

„Deși iau în considerare factorii atenuanți și tot ceea ce s-a spus, este, desigur, un comportament pe care instanța nu îl poate tolera”, a declarat şeriful Michael Higgins.

Avocatul tatălui a subliniat că acesta şi-a pierdut controlul asupra emoţiilor sale după ce a băut mai multe pahare, motiv pentru care s-a oprit în drum spre casa unui prieten şi a vandalizat maşina familiei ucigaşului.

Este greu să ne imaginăm ceva care ar genera o nefericire mai mare decât moartea unui copil și modul în care acesta a murit. Domnul MacPhail nu l-a căutat pe reclamant.Când a trecut pe lângă casă a fost copleșit de un sentiment copleșitor de furie și traumă. Comportamentul lui a reflectat acea furie şi durere, a adăugat avocatul Gerry Keenan.

Robert MacPhail a fost amendat cu 380 de lire sterline.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Răzbunarea unui tată, după ce fiica de 6 ani a fost violată şi ucisă de un adolescent de 16, în UK: "Era măcinat de furie şi durere"