Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profesoară de fizică, prinsă de elevi că pozează nud pe OnlyFans. Câţi bani face femeia, nevoită să-şi opereze fiul în Scoţia: "Am facturi de plătit, rate la bancă"

O profesoară de fizică în vârstă de 33 de ani a ales să-şi suplimenteze veniturile printr-o metodă controversată. Are un copil grav bolnav, iar nevoia de bani pentru tratamentul acestuia a împins-o către platforma OnlyFans, unde posta imagini destinate adulţilor. Dar părinţii au aflat cu ce se ocupa femeia când nu le preda elevilor de la catedră, motiv pentru care a izbucnit un adevărat scandal. Sătulă de stresul de la şcoală, unde fiecare zi devenise "război", Kirsty Buchan şi-a dat demisia.

de Redactia Observator

la 01.12.2022 , 17:36

Profesoara prinsă că-şi vinde pozele pe OnlyFans şi-a dat demisia Profesoara prinsă că-şi vinde pozele pe OnlyFans şi-a dat demisia - Instagram

Salariul de profesoară nu-i ajungea lui Kirsty Buchan, o mamă în vârstă de 33 de ani care ar în grijă un copil bolnav. Aşa că femeia a ales ca în afara orelor de fizică predate la un liceu din Glasgow să activeze ca model pe OnlyFans, o platformă destinată adulţilor, celebră pentru conţinutul cu caracter sexual. Planul ei a funcţionat însă doar până ce fotografiile indecente au ajuns să circule printre elevii săi. 

Profesoara de fizică şi-a dat demisia, prinsă de elevi că avea cont pe OnlyFans

Potrivit Mirror, femeia a demisionat din postul de profesoară de fizică de la Liceul Bannerman. Nu mai făcea faţă scandalurilor cu părinţii, revoltaţi că profesoara copiilor lor se afişează în asemenea ipostaze erotice. Acum, Kirsty Buchan vorbeşte deschis despre experienţa prin care a trecut recent. Susţine că a avut parte de prea puţin sprijin din partea conducerii unităţii şcolare, dar şi că a fost nevoită să se reorienteze profesional după ce i s-a refuzat ajutorul financiar pentru creşterea copilului ei bolnav.

Articolul continuă după reclamă

Părinţii unora dintre elevii profesoarei de fizică au depus plângere şi la primărie, unde a fost demarată o anchetă. Însă femeia a demisionat înainte ca şcoala să demareze procedura de sancţionare disciplinară. "Imaginile care nu mai lasă loc de imaginaţie au ajuns peste tot, inclusiv pe grupurile de WhatsApp ale părinţilor. Unele dintre ele erau extreme", povesteşte un tată. 

Pe acelaşi subiect

În trecut, Kirsty Buchan visa să devină actriţă, ba chiar a jucat roluri mici în diverse producţii locale. "Este ultima persoană de la care te aştepţi să fie profesor de ştiinţe. Este, în mod evident, foarte inteligentă şi e pasionată de artele dramatice. Le-a spus tuturor că e în căutarea unui job part-time, pentru a-şi suplimenta veniturile. Însă cred că era conştientă de riscurile unei astfel de decizii", comentează un alt părinte.

Fiul femeii este grav bolnav. "Am facturi de plătit, rate la bancă"

Profesoara îşi apără decizia şi susţine că nu a avut de ales. Fiul ei în vârstă de 11 ani suferă de o afecţiune gravă, care îi afectează stomacul, iar în prezent e pe lista de aşteptare pentru a fi operat. "Unii oameni ar putea spune că trebuie să fiu nebună ca să trec de la catedră la poze nud în online. Dar eu m-am convins că aş fi fost mai nebună să mă mulţumesc cu slujba asta, când am nevoie de bani în fiecare zi. Stăteam trează până la 1 noaptea, muncă pe care nu mi-o plătea nimeni. Plângeam râuri de lacrimi când mă gândeam la situaţia prin care trec. Apoi am aflat că alţi profesori câştigă 50.000 de lire pe lună pe acest site, iar eu am un copil bolnav acasă, care are nevoie de o mamă avută", mărturiseşte femeia.

"Am facturi de plătit, am rate la bancă ... Nu a fost o decizie dificilă. Primăria din Glasgow spune că mă va trage la răspundere, dar nu le voi oferi satisfacţia asta. Simt că am scăpat de o mare greutate de pe suflet, acum că am demisionat", adaugă ea. Mai ales că scandalul în mijlocul căruia a ajuns i-a propulsat contul de OnlyFans mai bine ca orice altă reclamă. A câştigat în trei zile 410 lire sterline, spune Kirsty Buchan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Profesoară de fizică, prinsă de elevi că pozează nud pe OnlyFans. Câţi bani face femeia, nevoită să-şi opereze fiul în Scoţia: "Am facturi de plătit, rate la bancă"