Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru călugăriţe din Italia, arestate după ce au lovit mai mulţi copii cu palma sau papucul. Micuţii aveau urme pe faţă şi mâini

Poliţia italiană a anunţat miercuri arestarea a patru călugăriţe de la o instituţie pentru minori administrată de biserică pe insula Ischia, sudul Italiei. Femeile sunt acuzate de violenţă împotriva copiilor, relatează dpa.

de Redactia Observator

la 16.11.2022 , 17:47

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock

Femeile arestate sunt şefa instituţiei şi alte trei călugăriţe, a precizat poliţia. Ancheta a fost declanşată în urma unei filmări realizate de un minor, în care se vede una dintre călugăriţe pălmuind un copil de patru ani şi trăgându-l de păr în timp ce alţii priveau.

Potrivit poliţiei, în înregistrare se poate vedea cum fratele copilului, în vârstă de opt ani, încearcă să intervină, însă este lovit de călugăriţă, provocându-i sângerări nazale.

Instituţia bisericii din nordul insulei italiene Ischia, în Golful Napoli, găzduieşte minori care aşteaptă să fie preluaţi de asistenţi maternali sau să fie adoptaţi, precum şi copii care locuiesc acolo ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Articolul continuă după reclamă

Anchetatorii au declarat că au descoperit şi alte cazuri de minori loviţi cu papuci în zona gâtului sau a mâinilor. Una dintre cele patru călugăriţe a fost trimisă la închisoare. Celelalte trei nu mai au voie să pătrundă în regiunea Campania, de care aparţine insula Ischia, în urma unui ordin judecătoresc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Patru călugăriţe din Italia, arestate după ce au lovit mai mulţi copii cu palma sau papucul. Micuţii aveau urme pe faţă şi mâini