O ucraineancă de 20 de ani, model OnlyFans, găsită cu membrele rupte și coloana fracturată după o petrecere cu milionari excentrici, în Dubai
O tânără model, de origine ucraineană, se află în stare critică după ce a fost descoperită pe marginea unui drum din Dubai, cu multiple fracturi la coloană, brațe și picioare. Femeia, care a împlinit 20 de ani în această lună, este incapabilă să vorbească, iar apropiații se tem că ar putea fi victima unui sistem de exploatare brutal.

Maria Kovalchuk, în vârstă de 20 de ani, fusese de negăsit timp de opt zile, după ce le-a spus prietenilor că urma să participe la o petrecere într-un hotel din Dubai. Conform presei ruse, rudele tinerei se tem că aceasta a fost ținută captivă și abuzată înainte de a fi abandonată pe stradă, relatează The Sun.
Surse locale afirmă că modelul a participat la o petrecere organizată de așa-ziși "șeici anonimi", evenimente despre care se știe că sunt frecventate de femei din fostele state sovietice. Se suspectează că tânăra a fost prezentă la acest tip de petrecere controversată, la care invitatele sunt plătite sume uriașe pentru a îndeplini dorințele excentrice ale unor bărbați extrem de bogați.
Stare critică după patru operații
Tânăra a fost supusă deja la patru intervenții chirurgicale și se află în stare critică. Familia și prietenii au inițiat o căutare disperată înainte ca aceasta să fie descoperită într-un spital din Dubai, fără acte și fără telefon.
- "Nu puteam să văd mingea printre lacrimi. Abia puteam respira". Emma Răducanu, dezvăluiri despre incidentul din...
- Bărbatul care a hărţuit-o pe Emma Răducanu a fost reţinut de poliţia din Dubai. A primit şi interdicţie...
- Staţii de autobuz încălzite, ca în Dubai, într-o comună din Prahova. Investiţia totală a fost de 100.000 de euro
- O femeie din UK, despăgubită cu 25.000 de lire de angajator după ce a primit o felicitare de ziua ei, deși ceruse...
- O ucraineancă de 20 de ani, model OnlyFans, găsită cu membrele rupte și coloana fracturată după o petrecere cu...
Conform publicației ucrainene Telegraf, modelul a fost văzută ultima dată la o petrecere pe 9 martie, alături de doi bărbați care s-au prezentat ca fiind reprezentanți ai industriei de modeling. În ziua următoare, i-a spus mamei sale că urma să petreacă noaptea cu aceștia. Pe 11 martie, ar fi trebuit să plece în Thailanda, dar nu a mai luat legătura cu nimeni de atunci.
Înainte de presupusa petrecere, modelul participase și la un eveniment din Dubai organizat în sprijinul sociologului rus Boris Kagarlitsky, aflat în detenție.
Avocata rusă Katya Gordon a tras un semnal de alarmă, îndemnând tinerele să evite astfel de evenimente:
"Modelul a fost găsit pe moarte pe marginea unui drum în Emiratele Arabe Unite după o petrecere cu șeici arabi", a declarat Gordon. "Scandalul acestor petreceri durează de peste un an. Există videoclipuri pe internet care arată cum șeicii bat fete, le tund forțat și le supun la tot felul de abuzuri. Femei, mame, fiice, nu mergeți la astfel de evenimente pentru bani – puteți să sfârșiți ucise".
Mărturiile familiei
Mama tinerei a confirmat temerile apropiaților: "Există suspiciuni că a mers la o petrecere, dar promoterul care organiza astfel de evenimente spune că nu a văzut-o acolo. Maria a fost găsită într-un spital, în stare gravă. Nu are documente, nu are telefon, nimic. A suferit patru operații și nu poate vorbi".
Un prieten apropiat al modelului a declarat că toată lumea speră la ce este mai bine: "Suntem recunoscători tuturor celor care au ajutat la căutare și ne-au furnizat informații".
În timp ce investigațiile continuă, cazul ridică din nou semne de întrebare asupra petrecerilor exclusiviste din Dubai și asupra pericolelor la care sunt expuse femeile care participă la astfel de evenimente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰