Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O tânără, influencer în Brazilia, ar fi comandat moartea soţului. Bărbatul a fost ucis în ziua când fiul lui împlinea 4 ani

O tânără din Brazilia, model şi influencer, e suspectată de poliţişti că ar duce o viaţă dublă, fiind în secret "regina" unui cartel. Aceasta a fost arestată după ce soţul său, Ricardo Marodin, posibil lider al unei grupări infracţionale, a fost împuşcat mortal în timpul unei reuniuni de familie. Camila ar fi ordonat asasinarea bărbatului chiar la ziua de naştere a fiului lor, în vârstă de 4 ani.

de Redactia Observator

la 17.11.2021 , 17:46

Camila Marodin este o braziliancă suspectată de poliţişti că e mai mult decât un simplu model şi influencer. Femeia ar fi, de fapt, responsabilă de numeroase infracţiuni, între care şi moartea lui Ricardo Marodin. Iniţial, se credea că bărbatul era liderul grupării infracţionale la conducerea căreia s-ar afla, de fapt, Camila. În orice caz, poliţia braziliană crede că tânăra deţine o poziţie de top în ierarhia cartelului din Matinhos, Parana. Femeia deţine 13 case de lux, în valoare de peste 400.000 de lire sterline, dar şi cinci maşini scumpe, printre care două autoturisme Audi şi un Porsche, relatează The Sun.

Moartea soţului, comandată de femeie la ziua de naştere a fiului în vârstă de 4 ani

Ricardo Marodin a murit împuşcat, în timpul unei aniversări celebrate în cadru restrâns: era ziua de naştere a fiului său, care împlinea patru ani. Patru bărbaţi înarmaţi au dat buzna în mijlocul reuniunii festive şi au tras mai multe focuri, nimerindu-l pe bărbat. Iniţial, a fost prezentată ipoteza unei confuzii de identitate, în urma căreia victima ar fi fost ucisă accidental. Dar între timp, Camila Marodin a fost arestată şi pusă sub acuzaţii grave. Poliţiştii au găsit un pistol îngropat în curtea mamei femeii, dar şi sume nejustificate virate în conturile bancare ale acesteia. Pe lângă moartea soţului său, aceasta ar fi vinovată şi de alte vieţi pierdute. Este vorba despre doi foşti poliţişti, Thiago Cesar Carvalho şi Guilherme Antonio da Costa, asasinaţi la trei zile după Ricardo Marodin. Investigaţiile sunt în curs de desfăşurare.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » O tânără, influencer în Brazilia, ar fi comandat moartea soţului. Bărbatul a fost ucis în ziua când fiul lui împlinea 4 ani