Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O mămică cu inima frântă a murit la două săptămâni după ce fiul a fost ucis într-un teribil accident de mașină, alături de doi prieteni, în Anglia

O mamă a murit în mod tragic la doar câteva săptămâni după ce fiul ei, în vârstă de 18 ani, a fost ucis împreună cu alți doi prieteni, într-un accident de mașină.

de Redactia Observator

la 08.11.2021 , 11:27

Sara Jane Smith a murit la mai puțin de două săptămâni după ce fiul ei, Martin Ward, și-a pierdut viața într-un accident rutier. Băiatul, în vârstă de 18 ani, Mason Hall și Ryan Geddes, ambii în vârstă de 19 ani, călătoreau cu un Ford Fiesta. Incidentul a avut loc în South Yorkshire, duminică, la ora 18:00.

Sara vorbise cu The Star la acea vreme şi a spus că accidentul fatal nu ''părea real'', iar atât Martin, cât și Mason vor rămâne ''pentru totdeauna în inima mea''. Mama devastată, a cărei cauză a morții nu a fost încă confirmată, a adăugat: ''Mason a fost un prieten foarte apropiat al lui Martin. Practic au crescut împreună și el a fost ca un fiu vitreg pentru mine. Amândoi au fost copii atât de iubitori și o să îmi fie atât de dor. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple, erau mult prea tineri pentru a se întâmpla asta. Nici măcar nu-și trăiseră viața''.

Bunicul lui Mason, Peter Hall, a dezvăluit că a murit la doar câteva zile după ce a împlinit vârsta de 19 ani. Un prieten din copilărie a spus că Mason este ''unul dintre cei mai amabili oameni pe care i-ai putea întâlni''.

Articolul continuă după reclamă

Familie lovită de tragedie după tragedie

Poliția din South Yorkshire continuă să investigheze accidentul care a luat viața celor trei adolescenți. Între timp, Sara Jane Smith a primit un omagiu din partea prietenilor şi a familiei. O persoană a scris: ''Nu pot să cred că scriu asta după tot ce s-a întâmplat deja anul acesta. RIP Sara Jane Smith, multe amintiri pe care nu le voi uita niciodată''. Un altul a adăugat: ''RIP Sarah Jane Smith, o veste atât de tragică, mergi la fiul tău acum''.

Potrivit Yorkshire Live, alte două rude din familie au murit la începutul acestui an. Tommy Hydes, în vârstă de 24 de ani, și Josh Hydes, nepotul său în vârstă de 20 de ani, au fost uciși după ce mașina lor s-a prăbușit de pe un pod în râul Don, pe 30 ianuarie. Cei doi au fost duși la spital, dar din păcate au murit din cauza rănilor suferite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Mapamond » O mămică cu inima frântă a murit la două săptămâni după ce fiul a fost ucis într-un teribil accident de mașină, alături de doi prieteni, în Anglia