O mamă a 3 băieţi a murit de cancer la doar 4 zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale: „Suntem zdrobiţi de durere"
O tânără mamă şi-a pierdut viaţa în mod tragic, la doar patru zile după ce s-a căsătorit cu dragostea vieţii sale, pe patul de spital, într-un centru de îngrijire paliativă. Luptase împotriva cancerului cu toate forţele, sperând că va apuca să-şi vadă băieţii crescând mari, însă boala mult prea puternică a învins.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Lyndsey McKeown, în vârstă de 35 de ani, a fost „răpită” din braţele familiei sale de o boală mult prea cruntă. A închis ochii pentru ultima dată la începutul sătpămânii trecute, după o luptă de 18 luni cu cancerul de col uterin şi de stomac.
Tânăra mamă s-a căsătorit cu partenerul ei Daniel la Dublin, într-un centru de îngrijire paliativă, în timp ce fiii Rian, 12 ani, Riley, 10 ani și Carson, 7 ani, le-au fost alături. Femeia primise vestea că învinsese cancerul de col ulterin în februarie, însă a murit în somn la Harold's Cross Hospice luni, 15 august. Boala reapăruse şi se extinsese la stomac, spre disperarea familiei.
Vestea morţii tinerei a picat ca un trăsnet asupra celor apropiaţi
Familia și prietenii devastați și-au exprimat durerea aducând un omagiu mamei de doar 35 de ani.
- Imaginea durerii: Un băieţel de 15 ani îşi consolează în lacrimi fratele mai mic, după ce i-a spus că...
- Nicoleta era pregătită să lupte cu cancerul. Bătălia i-a fost oprită la spital, în timpul unui examen CT. A...
- O femeie a murit după ce a înghiţit substanță de contrast, la o clinică privată din Târgovişte. Nicoleta...
„Toată lumea este zdrobită de vestea morţii ei. Lyndsey a fost o persoană incredibilă și de aceea toată lumea a iubit-o. Obișnuiam să-i spun că e Maica Tereza într-un trening pentru că era atât de bună cu toată lumea. A cântat și a dansat prin viață, chiar și în cele mai proaste zile ale ei. Lumina viața tuturor, era genul care ar fi făcut orice pentru tine”, a spus o prietenă, Sharon Ogden, potrivit The Sun.
Pentru a ajuta familia în privinţa costurilor pentru înmormântare, Sharon a organizat o strângere de fonduri. De asemenea, familia şi prietenii oferă sprijin soţului şi celor trei băieţi ai cuplului, între care doi cu nevoi speciale, în încercarea de a strânge bani pentru o casă nouă.
„Este ultimul lucru pentru care Daniel și băieții trebuie să-și facă griji în acest moment”, a adăugat Sharon. Aceasta a creat o pagină GoFundMe în urmă cu peste un an, când Lyndsey a aflat că avea o tumoare în stadiul patru în partea din spate a stomacului. Cancerul s-a extins în stomac în ultimele trei săptămâni de boală.
Un ultim rămas bun
În timpul înmormântării la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ballyfermot, Dublin, sora ei, Ealish, a povestit despre cât de frumoasă a fost în ziua nunţii ei şi despre cum a arătat ca o prinţesă, aşa cum şi-a dorit mereu să fie atunci când va spune „DA” şi îşi va uni destinul alături de dragostea vieţii sale.
„Lyn a avut ultimele câteva săptămâni grele, dar a reușit totuși să-i facă pe toți să râdă în jurul ei”, a încheiat Ealish.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰