Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O britanică a reuşit să îşi salveze copii de 1 şi 3 ani, cu doar câteva secunde înainte ca maşina să explodeze

O şoferiţă din Marea Britanie a reuşit în ultima clipă să îşi salveze cei doi copii alături de care se afla în maşină, înainte ca autoturismul să fie cuprins de flăcări.

de Redactia Observator

la 30.11.2021 , 10:42

Mellisa Grant îşi conducea maşina pe o stradă din oraşul Walsall, vineri după-amiază, moment în care a observat că autoturismul începe să fie cuprins de flăcări. Panicată, femeia a reuşit să îi scoată din autoturism pe cei doi băieţi care se aflau pe bancheta din spate, Bradley, de un an şi pe Braidan, în vârstă de trei ani, scrie The Mirror.

Ea povestit că a pornit încălzirea pentru a dezaburi geamurile maşinii, iar la scurt timp a observat cum a izbucnit un incendiu în partea dreaptă, în zona pasagerului din dreapta, unde din fericire nu se afla nimeni în acel moment. În mod eroic, femeia l-a aruncat din maşină pe fiul de trei ani, apoi l-a scos din scaunul special şi pe băiatul cel mic, reuşind să se salveze la timp. Împreună cu cei doi copii, tânăra a fugit în apropierea unei case din zonă, de unde a apelat numărul de urgenţă.

Trei vieţi salvate în ultima clipă

Articolul continuă după reclamă

„Bradley pare să nu știe ce s-a întâmplat, dar cel mai mare Braidan tot spune: -Mașină mașină în flăcări-. Este sperit și se trezește în miez de noapte, venind în camera noastră, spunând. „Mașina mamiei în flăcări. Am în continuare imaginea în minte atunci când închid ochii, nu mai pot dormi”, a mărturisit femeia.

Ea a povestit ceea ce s-a întâmplat pe pagina ei de Facebook pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la pericole. „În seara asta mașina mea a luat foc cu mine și cei doi bebeluși ai mei în ea. Am reușit să-l scot pe Braidan din scaunul special, dar nu l-am putut scoate pe Bradley din scaunul lui, mașina a fost cuprinsă de flăcări, așa că l-am aruncat pe Braidan departe de noi pentru a-mi salva celălalt copil. Am fugit cu copiii la cea mai apropiată casă strigând după ajutor. Apoi mașina a explodat în spatele nostru în timp ce eu țipam", a povestit tânăra.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » O britanică a reuşit să îşi salveze copii de 1 şi 3 ani, cu doar câteva secunde înainte ca maşina să explodeze