Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Misterioasa dispariţie a tinerei de 18 ani, fotografiată pe "Drumul morţii". Trupul ei a fost găsit lângă şoseaua din Mexic

O tânără de 18 ani a fost fotografiată pe marginea unei şosele supranumite "Drumul morţii". Apoi, a dispărut fără urmă. Rudele fetei au cautat-o disperate, zile în şir. Însă, deşi sperau să o găsească în viaţă, nu au avut parte de finalul fericit la care visau din tot sufletul. Trupul tinerei a fost descoperit într-un motel abandonat.

de Redactia Observator

la 22.04.2022 , 22:20

O tânără priveşte în zare, în întunericul nopţii, pe drumul slab luminat de farurile maşinilor. Este ultima imagine cu Debhani Escobar, o fată de 18 ani ce părea că s-a "dizolvat" pur şi simplu de pe faţa pământului. Aceasta petrecuse în Nuevo León, Mexic, alături de doi prieteni, iar în momentul imortalizat se afla în drum spre casă. 

S-ar fi certat cu o persoană din grupul cu care ieşise, iar apoi a contactat un şofer de taxi cunoscut, care era atunci în afara programului de lucru. Bărbatul se numeşte Jesús şi are 47 de ani, relatează The Sun.

Tânăra, abandonată pe "Drumul morţii" după o ceartă cu şoferul

Articolul continuă după reclamă

În timpul cursei, între clientă şi şofer ar fi avut loc "o ceartă aprinsă". Bărbatul, care nu activase aplicaţia de ride-sharing, a abandonat-o în mijlocul şoselei, cunoscută de localnici drept "Drumul morţii". Numeroase persoane şi-au găsit acolo sfârşitul, ori au dispărut fără urmă - 77 de victime au fost raportate doar anul trecut. Tot acolo a fost realizată şi fotografia care le dă fiori rudelor fetei.

Pe acelaşi subiect

În spatele camerei era chiar Jesús, care le-a trimis poza prietenilor lui Debhani Escobar în jurul orei 05:00, în dimineaţa zilei de 9 aprilie. Şoferul fusese arestat în trecut pentru probleme cu drogurile şi agresiune împotriva femeilor, fiind de la bun început pe lista suspecţilor în cazul dispariţiei tinerei.

Trupul fără viaţă, descoperit într-un motel abandonat

Căutările disperate au continuat zile în şir, timp de aproape două săptămâni, în paralel cu ancheta poliţiei. "Sperăm să zărim lumina de la capătul tunelului. Visăm la un final fericit", mărturisea în lacrimi tatăl fetei. Dar soarta s-a dovedit vitregă, iar dorinţa lui nu s-a îndeplinit. Tatăl victimei, Mario Escobar, a confirmat vineri că trupul neînsufleţit al fiicei sale a fost descoperit în rezervorul unui motel abandonat, situat la doar câteva sute de metri de locul unde aceasta a fost fotografiată pentru ultima oară.

Autorităţile au declarat, însă, că sunt necesare teste ADN pentru a identifica cine este tânăra ucisă. Cadavrul a fost descoperit, vineri dimineaţă, la o adâncime de patru metri, în rezervorul dezafectat al clădirii. "Fiica mea este moartă şi nu am idee ce o să mă fac", a spus Mario Escobar, cu inima zdrobită. "Vreau să ştiu de ce a păţit Debanhi aşa ceva." Investigaţiile continuă pentru a-l prinde pe ucigaşul fetei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Misterioasa dispariţie a tinerei de 18 ani, fotografiată pe "Drumul morţii". Trupul ei a fost găsit lângă şoseaua din Mexic