Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Mi-au cerut 180 de euro ca să cureţe sângele fiului meu de pe asfalt". Agonia unei mame, după ce băiatul i-a fost ucis de un poliţist beat, în Italia

O femeie a fost anunţată că trebuie să plătească aproape 200 de euro pentru “curăţarea urmelor”, în urma unui accident tragic în care fiul său şi-a pierdut viaţa. Un ofiţer de poliţie aflat la volan în stare de ebrietate l-a spulberat mortal pe adolescentul de 17 ani, în urmă cu un an.

de Larisa Andreescu

la 18.09.2023 , 12:02

- Facebook

Davide Pavan, în vârstă de 17 ani, mergea cu scuterul prin Paese, Italia, când a fost spulberat şi ucis de ofiţerul Samuel Seno, urcat beat la volan. Tragedia a avut loc pe 8 mai 2022. Seno a fost arestat la domiciliu în Paese, în aşteptarea procesului, relatează The Sun.

Poliţistul criminal ar putea scăpa de închisoare 

Surse din anchetă spun că acesta ar negocia o înţelegere tocmai pentru a evita închisoarea.

Articolul continuă după reclamă

Între timp, părinţii lui Davide îşi plâng necontenit durerea. Nu pot trece peste faptul că băiatul lor le-a fost smuls prea devreme, în timp ce călăul său ar putea scăpa de pedeapsă. Mai mult, aceştia spun că au primit inclusiv o cerere de plată de aproape 200 de euro pentru firma care s-a ocupat de ridicarea scuterului şi curăţarea asfaltului de sângele băiatului lor.

La început am crezut sincer că poate e o greşeală. Sau poate o glumă proastă”, au spus părinţii.

Le-a fost trimisă factura pentru a acoperi costurile „eliminării deșeurilor și a dezinfectanţilor folosiţi pentru urmele lăsate pe asfalt” – sângele lui Davide.

„Am primit o notificare prin care ne avertizau că epava scuterului a fost ridicată şi că trebuie să o preluăm imediat, în caz contrar, ar trebui să plătim o penalitate pentru fiecare zi de întârziere”, adaugă Barbara, mama băiatului.

Părinţii, obligaţi să plătească pentru curăţarea sângelui în urma accidentului

Femeia susţine că legea este “prea blândă” pentru cei care provoacă accidente mortale. Factura revoltătoare a făcut familia să se simtă „abandonată” de sistem.

„Poate, mai devreme sau mai târziu, și el (Seno) va deveni tată. În acel moment, uitându-se la fiul său, va înțelege în sfârșit ce mi-a luat mie. Și atunci, da, voi găsi puterea să-l iert", a adăugat mama.

Înainte de accident, polițistul ar fi participat la o petrecere care marca retragerea sa de la rugby, înainte de a se urca beat la volan și de a-l ucide pe Davide. Seno ar fi condus cu 80 de km/h într-o zonă de 50 de km/h, când a intrat pe contrasens şi l-a aruncat pe adolescent de pe carosabil, potrivit presei locale.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va reuşi Donald Trump să pună punct războiului din Ucraina?
Observator » Mapamond » "Mi-au cerut 180 de euro ca să cureţe sângele fiului meu de pe asfalt". Agonia unei mame, după ce băiatul i-a fost ucis de un poliţist beat, în Italia