La 24 de ani, Daniel şi-a înjunghiat de 37 de ori colegul de apartament din Anglia. A cumpărat cuţitul dintr-un supermarket
Un tânăr de 24 de ani din oraşul britanic Harrogate este acuzat de crimă, după ce şi-a înjunghiat colegul de apartament în repetate rânduri, folosind un cuţit cumpărat din supermarket.
Daniel Ainsley a fost suprins de camerele de supraveghere în momentul în care cumpăra din supermarket cuţitele. A scos din set cuţitul cu lama cea mai mare, iar pe restul le-a aruncat. Cu cel rămas avea să îl ucidă pe cel care l-a primit în casa lui şi care îi devenise coleg de apartament, scire The Mirror.
Mark Wolsey, victima în vârstă de 48 de ani avea doi copii şi a fost cel care s-a oferit să îl ajute pe tânăr când acesta i-a povestit că nu are un loc unde să poată sta. I-a devenit însă călău, şi l-a ucis cu 37 de lovituri de cuţit. Mai multe dintre acestea i-au atins organe importante, astfel viaţa lui fiind pusă în pericol. După ce l-a înjunghiat în mod repetat s-a aşezat peste el până când a fost sigur că a murit. A plecat în cele din urmă, lăsându-i bărbatului cuţitul înfipt în piept.
- „Te iubesc, mami”. Ultimele cuvinte ale unui băieţel, înainte de a fi înjunghiat mortal pe stradă, în Anglia
- Un tânăr şi-a strangulat iubita, apoi a înjunghiat-o, după ce a mâncat o prăjitură cu canabis. Ororile au...
- Un bărbat furios a înjunghiat până la moarte un șofer, în fața fiului de patru ani al victimei, într-un atac...
Ucis cu mai multe lovituri de cuţit
Un vecin a descoperit îngrozit trupul b[rbtului care stătea într-o baltă de sânge. Ainsley, un dependent de droguri și alcoolic din, a negat crima. Cu toate acestea, procurorii i-au respins pledoaria și au continuat cu un proces pentru omor.
Ainsley și Mark se cunoșteau de peste trei ani și au lucrat împreună pentru o scurtă perioadă la o firmă locală de depozitare a alimentelor, a auzit instanța. A fost internat la spital pentru tratament de sănătate mintală și, după ce a fost externat şi-a omorât colegul. Pe lângă rănile de cuțit, bărbatul a avut răni la coaste, omoplat și mâini, ceea ce arăta că a încercat să se apere în timpul atacului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰