Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Gândacii umblau pe ei, am leșinat". Un tată și-a văzut copiii mușcați de șoareci, în casa fostei soții din Grecia. Judecătorul nu a suportat să vadă imaginile

O tânără în vârstă de 30 de ani a fost condamnată la 8 ani de închisoare, după ce copiii ei cu vârste de 2, 4 și 6 ani au fost găsiți subnutriți, într-o casă plină cu gândaci și șoareci din Agios Panteleimon, în Grecia. Fostul soț al femeii, tatăl a doi dintre cei trei copii, a fost cel care a descoperit oroarea și a alertat autoritățile.

de Veronica Micu

la 14.04.2022 , 11:39

Povestea înfiorătoare cu cei trei frați minori care locuiau în apartamentul din Agios Panteleimon, printre gunoaie, gândaci și șoareci, a fost scoasă la lumină de publicația elenă protothema.gr

Cei trei copii locuiau împreună cu mama lor și iubitul ei, într-o mizerie absolută. 

George Tzamantakis, fostul soț al femeii și tatăl a doi dintre cei trei copii - două fetițe de 2 și 4 ani - este de profesie marinar, iar apartamentul în care trăiau micuții, mama lor și noul partener al acesteia fusese închiriat de el în martie 2021. Doar că, de anul trecut,  albaneza de 30 de ani i-a interzis bărbatului să-și mai vadă copiii, fiind amenințat cu bătaia de actualul iubit al acesteia.

Articolul continuă după reclamă

Tzamantakis chiar a povestit un episod în care a mers să-și vadă copiii, însă a fost agresat fizic atât de fosta soție, cât și de iubitul ei de 54 de ani. O lună mai târziu, la începutul lunii aprilie, marinarul s-a reîntors la apartament, însă a fost atacat din nou. Un telefon primit de la un prieten, care îl informa că cei trei copii trăiesc în condiții inumane, că au mușcături de șobolani și insecte, dar și că sunt puși să cerșească, l-a făcut pe bărbat să meargă la poliție.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ancheta poliției a confirmat iadul în care trăiau copiii

O anchetă ulterioară a poliției a confirmat abuzurile fizice și verbale asupra marinarului, dar și iadul în care trăiau micuții.

Şocantă este descrierea tatălui după ce a văzut un filmuleţ din interiorul apartamentului, făcut de o cunoştinţă. "Tavanul era negru, plin de gândaci, am leșinat imediat. Numai în lagăre am văzut asemenea imagini. Un spectacol îngrozitor. La fel și paturile, erau pline de gândaci și pe jos mergeau șoareci. Pusesem oameni din bloc să afle cum trăiesc copiii și mi-au spus că din apartament vine un miros îngrozitor", a povestit cu lacrimi în ochi bărbatul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tzamantakis spune că a văzut cum gândacii mergeau pe copiii lui, care aveau răni la picioare din cauza mușcăturilor de insecte.

Mama le spunea copiilor că gândacii sunt ...fluturi

Albaneza de 30 de ani a fost arestată şi condamnată la 8 ani de închisoare, fără drept de eliberare condiţionată, fiind acuzată de expunere a minorilor la pericol, dar și de vătămare corporală. De altfel, întrebată de polițiști despre condițiile în care trăiau copiii ei, tânăra a mărturisit că celor trei micuţi le spunea că gândacii sunt fluturi!

Până și președintele instanței de judecată a fost şocat de oroarea pe care o trăiau cei trei copii, cerând ca fotografiile şi filmările din apartament nu mai fie arătate în timpul ședinței. 

"Nu mai suport, oprește-te", a exclamat judecătorul, potrivit Alpha.

Acum, cei trei minori se află la Spitalul de Copii, şi, potrivit tatălui lor, sunt pe mâini bune. "I-am văzut curaţi, mi s-a deschis sufletul", spune Tzamantakis.

El speră să-şi ia copiii acasă şi să aibă grijă de ei cât mai curând posibil.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » "Gândacii umblau pe ei, am leșinat". Un tată și-a văzut copiii mușcați de șoareci, în casa fostei soții din Grecia. Judecătorul nu a suportat să vadă imaginile