Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fetiţă de 2 ani, atacată de o maimuţă evadată din grădina zoologică a unui vecin. Paulina, refugiată din Ucraina, luptă pentru viaţă la Terapie Intensivă

O fetiţă de 2 ani, refugiată din Ucraina, a avut parte de o "aventură" neaşteptată, în plină stradă. Paulina a fost nevoită să lupte, la propriu, pentru viaţa ei, după ce a fost atacată brutal de o maimuţă, sub ochii părinţilor îngroziţi. Animalul evadase dintr-o grădină zoologică privată de lângă Moscova, iar momentul în care se năpusteşte asupra fetei a fost filmat şi a ajuns pe reţelele de socializare.

de Redactia Observator

la 22.07.2022 , 13:21

Clipe de groază pentru o familie de refugiaţi ucraineni. O maimuţă evadată dintr-o grădină zoologică privată, deţinută de un miliardar rus, a atacat-o violent pe micuţa Paulina, chiar lângă mama şi tatăl acesteia. Disperaţi, părinţii fetiţei de doar 2 ani au încercat să-şi smulgă fiica din strânsoarea animalului agresiv, iar întreaga scenă a fost filmată. Cu strigăte şi gesturi precipitate, au reuşit cu greu să-şi salveze copilul. Incidentul s-a petrecut în Terpigorievo, un sat "cu pretenţii" situat în apropierea capitalei Rusiei.

Fetiţă de 2 ani, refugiată din Ucraina, atacată de maimuţă în Rusia 

Fetiţa se afla pe o scară, lângă piscina din curtea casei, când maimuţa a sărit gardul şi a atacat-o. Alţi copii din apropiere s-au speriat şi au fugit cât mai departe de animal, lăsând-o în urmă pe micuţa ucraineancă. Maimuţa a doborât-o cu uşurinţă la pământ, moment în care a apărut în fugă şi mama Paulinei. Dar nici la intervenţia femeii, animalul nu s-a dat bătut. A continuat să tragă de fetiţă în toate părţile, ca şi cum ar fi luptat pentru un premiu. La luptă s-a alăturat în scurt timp şi tatăl, iar în cele din urmă au crezut că au reuşit să alunge maimuţa. Însă aceasta a revenit, continuând atacul la mică distanţă, unde camerele de supraveghere nu aveau vizibilitate.

Vezi și

Potrivit Daily Mail, Paulina se luptă acum pentru viaţă, internată la Terapie Intensivă. A trecut printr-un mare şoc, iar medicii spun că în urma altercaţiei bizare s-a ales cu răni severe, la mâini şi picioare. De altfel, copila a pierdut şi foarte mult sânge. Vecinul pasionat de animale exotice ar mai ţine pe proprietatea sa şi alte creaturi sălbatice, inclusiv lupi sau un elefant. Conform presei din Rusia, ar fi vorba despre soţia lui Leonid Rosenblum, un avocat celebru din Moscova. Poliţiştii investighează cazul, în urma unei plângeri depuse de membrii familiei Paulinei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Fetiţă de 2 ani, atacată de o maimuţă evadată din grădina zoologică a unui vecin. Paulina, refugiată din Ucraina, luptă pentru viaţă la Terapie Intensivă