Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Durere inimaginabilă pentru fetiţa de patru ani, dispărută în miezul nopţii dintr-un camping, în Australia. Mama nu poate dormi: „Cineva ştie unde e!”

O mamă măcinată de durere a dezvăluit momentul în care şi-a dat seama că fiica ei de patru ani a dispărut. Teroarea de a nu-şi mai găsi copilul o ţine trează în fiecare clipă, în speranţa că o minune i-o va aduce înapoi.

de Larisa Andreescu

la 20.10.2021 , 14:56

Cleo Smith a dispărut dintr-un cort amenajat într-un camping din Blowholes, Australia de Vest, sâmbătă dimineaţă. La scurt timp a fost lansată o amplă operaţiune de căutare, autorităţile recunoscând că este foarte posibil ca micuţa să fi fost răpită de o persoană necunoscută din cortul în care se afla.

Mama, Ellie, şi partenerul ei, Jake Gliddon, au vorbit pentru prima dată despre dispariţia fetei în faţa reporterilor. Femeia spune că fiica lor s-a trezit noaptea, în jurul orei 1.30, pentru a cere un pahar cu apă. Atunci a fost ultimul moment în care a vorbit cu ea. Când s-au trezit, în jurul orei 6 dimineaţa, Cleo dispăruse, relatează The Sun.

„Am intrat în celălalt compartiment al cortului şi fermoarul era deschis. Cleo dispăruse. Apoi a început teroarea”, a mărturisit Ellie. Copilul, împreună cu pijamalele roz şi sacul roşu de dormit, erau de negăsit. „Fermoarul cortului era deschis vreo 30 de centimetri. M-am întors la jake şi i-am spus: «Cleo a dispărut!»”.

Articolul continuă după reclamă

Femeia a căutat peste tot în apropiere, apoi s-a urcat în maşină şi a început să dea ture prin zonă în speranţa că tot coşmarul se va termina într-o clipă şi îşi va găsi fata teafără şi nevătămată. În ciuda eforturilor sale, micuţa parcă se evaporase.

Pe acelaşi subiect

„Ne-am dat seama trebuie să chemăm polițiștii pentru că nu era pe nicăieri”, a adăugat Ellie. A început să îşi facă griji din ce în ce mai mari şi să se întrebe: „Unde este? Dacă îi e foame? Are nevoie de micul dejun. Ce face, unde e?”. A mărturisit că nu a putut să închidă ochii de la momentul dispariţiei şi insistă că familia se simte „fără speranță și scăpată de sub control”.

„Toată lumea ne întreabă de ce avem nevoie și tot ce avem nevoie este ca fetița noastră să fie din nou acasă. Este atât de frumoasă, dulce, tot ce ţi-ai dori de la un copil”, a continuat femeia.

Răpirea, o ipoteză pe care poliţia nu o exclude

Echipele de criminalistică din orașul Perth și mai mulţi localnici care s-au oferit să ajute la oepraţiunile de căutări au fost îndrumaţi de cei care cunosc împrejurimile, a declarat un prieten de-ale familiei, potrivit Daily Mail Australia. Locul în care a fost văzută ultima dată Cleo se află la 74 de mile de Carnarvon şi 544 de mile de Perth.

“Trebuie să o găsim, trebuie!”, subliniază mama acesteia, fiind convinsă că fata ei nu a fugit singură, ci mai degrabă a fost răpită de cineva. „E leneșă când vine vorba de mers pe jos. Nu ar fi plecat niciodată din acel cort”

Întrebată dacă cineva i-ar fi putut lua fetiţa de patru ani, Ellie a spus din nou că este convinsă că cineva ştie cu exactitate unde se află. „Au trecut patru zile, cineva ştie sigur unde e!”

Căutările pentru Cleo au fost reluate astăzi, după ce au fost suspendate temporar din cauza vremii nefavorabile. Oameni iau fost îndemnaţi să verifice pubelele şi şanţurile de pe marginea drumurilor în căutarea unui sac de dormit roşu, în care fata dormea în noaptea în care a dispărut. Găirea acestui obiect este extremd e esenţial în anchetă, mărturiseşte un purtător de cuvânt al poliţiei.

Inspectorul Jon Munday a declarat ieri că ofiţerii de poliţie au oprit mai multe maşini şi rulote în zonă, toate detaliile şoferilor fiind înregistrate pentru cercetări amănunţite.

„Încercăm să aflăm cu exactitate cine a fost aici în intervalul în care copilul ar fi dispărut, sâmbătă dimineaţa şi în ce direcţie putem continua ancheta”, a declarat inspectorul Jon Munday.

Cu toate acestea, ofițerul a spus că nu este exclusă nicio ipoteză, mai ales posibilitatea ca aceasta să fi fost răpită. „Toate detaliile sunt pe masă. Analizăm tot”, a spus el.

O echipă a departamentului Omucideri s-a alăturat anchetei, relatează 9News. Căutările continuă.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Durere inimaginabilă pentru fetiţa de patru ani, dispărută în miezul nopţii dintr-un camping, în Australia. Mama nu poate dormi: „Cineva ştie unde e!”