Galerie foto Cum a fost salvată o fetiță de 9 ani, după ce a fost răpită de lângă părinți, în SUA. Detaliul lăsat accidental de suspect pe biletul în care cerea bani
Calvar încheiat după ore de disperare. O fetiță de nouă ani a fost găsită teafără, după ce a fost răpită dintr-un camping din New York. Polițiștii au reușit să-i dea de urmă răpitorului, după ce acesta a lăsat, fără să vrea, un indiciu pentru autorități.
Charlotte Sena a fost salvată după ce, timp de două zile, a trăit coșmarul vieții sale. Cazul a fost rezolvat după ce suspectul, identificat de oficiali drept Craig Ross Jr, în vârstă de 47 de ani, a lăsat un bilet prin care cerea bani în schimbul eliberării copilei. Din fericire, autoritățile s-au folosit de acest mesaj pentru a-i da de urmă răpitorului. Bărbatul a lăsat amprente pe bilet, lucru care i-a ajutat pe polițiști să-l găsească și să o salveze pe copilă, potrivit Mirror.
I-a ajutat pe polițiști să-l "găsească"
Polițiștii i-au percheziționat rulota situată în spatele casei mamei sale, unde se presupune că au găsit-o pe Charlotte ascunsă într-un dulap.
„Știa că este salvată. Ea știa că este pe mâini sigure”, a declarat un oficial.
Copila de nouă ani a fost văzută ultima dată în parcul Moreau Lake din Saratoga, sâmbătă, la aproximativ ora 18.15. Mama ei a sunat la urgențe când bicicleta ei a fost găsită abandonată, iar fetița nu era acolo. Poliția statului New York a început să o caute pe fată, fiind implicați peste 100 de angajați și 75 de oficiali ai legii. Au fost folosite drone, câini de urmă, două bărci și șase echipe de scafandri.
Videoclipurile sfâșietoare, postate cu câteva ore înainte de descoperirea ei, au arătat-o pe fată distrându-se cu familia ei înainte de a decide că vrea „să fie o fată mare” și să încerce să se plimbe singură cu bicicleta. Nimeni nu știa ce avea să urmeze. Totuși, după ore de căutări și disperare, micuța s-a întors în siguranță în brațele părinților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰