Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Cine ar fi ucis-o pe Sara, fetiţa de 10 ani găsită fără suflare în casă. Trei persoane au fost acuzate în cazul crimei din UK

S-au făcut primele acuzaţii oficiale în cazul Sarei Sharif, o fetiţă de 10 ani care au fi fost ucisă de familia ei. Tatăl, mama vitregă şi unchiul fetiţei au fost prinşi de poliţie în Dubai după ce ar fi plecat de urgenţă din Marea Britanie.

de Redactia Observator

la 15.09.2023 , 10:13

Urfan Sharif, 41 de ani, partenera sa Beinash Batool, 29 de ani, şi fratele lui Urfan, Faisal Malik, 28 de ani, din Hammond Road, Woking, au fost puşi sub acuzare. De asemenea, fiecare dintre ei a fost acuzat că a provocat sau a permis moartea unui copil. Cadavrul Sarei a fost găsit la locuinţa sa în 10 august, relatează BBC.

O examinare post-mortem a relevat că a suferit „răni multiple şi extinse”. Cei trei adulţi au părăsit Marea Britanie plecând spre Pakistan în 9 august.

Cei trei suspecţi au fost prinşi pe aeroportul din Dubai

Articolul continuă după reclamă

Aceştia au fost arestaţi miercuri seară pe aeroportul Gatwick, după ce au debarcat dintr-un zbor venind din Dubai. Vineri dimineaţă, poliţia din Surrey a confirmat că au fost puşi sub acuzare.

Pe acelaşi subiect

Cei cinci fraţi ai Sarei, cu vârste cuprinse între unu şi 13 ani, au călătorit şi ei în Pakistan în 9 august împreună cu cei trei adulţi, cu o zi înainte ca trupul fetiţei să fie descoperit de autorităţi.

Fraţii fetiţei, descoperiţi în casa bunicului din partea tatălui

Copiii au fost găsiţi luni de poliţia din Pakistan la casa tatălui lui Sharif şi de atunci au fost mutaţi într-o instituţie guvernamentală de îngrijire a copiilor din ţară. Poliţia din Surrey a precizat că mama Sarei, Olga Sharif, a fost informată cu privire la cele mai recente evoluţii şi beneficiază de sprijinul unor ofiţeri specialişti.

Sara Sharif a fost găsită moartă în casă la începutul lunii august, la primele ore ale dimineţii. Devastată, mama fetiţei de doar 10 ani din Marea Britanie i-a adus un tribut emoţionant copilei pe care nu o va mai strânge niciodată în braţe

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Cine ar fi ucis-o pe Sara, fetiţa de 10 ani găsită fără suflare în casă. Trei persoane au fost acuzate în cazul crimei din UK